Combinatul siderurgic, între furnal şi cuptorul cu arc electric (VIDEO)

Combinatul siderurgic, între furnal şi cuptorul cu arc electric (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Unul dintre proiectele strategice avute în vedere de Liberty Steel, parte a GFG Alliance, ca parte a planului de 1 miliard de euro privind dezvoltarea combinatului siderurgic de la Galaţi, vizează realizarea unui cuptor cu arc electric, ce ar urma să asigure în final, în tandem cu Furnalul nr.5, creşterea producţiei de oţel la 4 milioane de tone pe an.

Potrivit directorului general al Liberty Galaţi, Bogdan Grecu, „o asemenea investiţie poate varia între 50 şi 100 milioane de euro, în funcţie de capacitatea sa”, parametrii viitorului cuptor cu arc electric urmând să fie stabiliţi prin studiile tehnice şi de fezabilitate ce vor fi realizate în perioada următoare.

„Cuptorul cu arc electric este în partea de proiecte strategice, iar de obicei asemenea investiţii noi necesită undeva la doi, trei, patru ani de dezvoltare. E o investiţie majoră, strategică pentru România”, a precizat managerul Liberty Galaţi.

Avantajele cuptorului cu arc electric

Cuptorul cu arc electric va permite folosirea ca materie primă a fierului vechi, dar în acelaşi timp, prin eliminarea unor etape tehnologice specifice furnalelor clasice, se vor reduce considerabil şi emisiile de carbon.

„Noul cuptor cu arc electric va fi implementat, cel mai probabil, lângă convertizoarele actuale, în aceeaşi clădire a Oţelăriei, astfel încât să putem să avem o flexibilitate între a folosi oţel ori din fier vechi, ori de la furnal sau în paralel, pentru a ajunge la ţinta de 4 milioane de tone”, a arătat managerul combinatului.

Acesta a precizat că, în România mai există cuptoare cu arc electric, dar care folosesc tehnologii mai vechi. La Galaţi se doreşte a se folosi cele mai noi tehnologii, pentru a avea un cuptor cât mai eficient. Însă un element de noutate este că, în fluxul tehnologic, cuptorul electric va putea folosi pentru accelerarea proceselor şi fonta produsă la actualul Furnal nr.5.

„Prin folosirea fontei în acest cuptor, într-o anumită proporţie, se reduce foarte mult consumul de electricitate şi electrozi de grafit, care sunt principalul element de cost într-un cuptor cu arc electric. Astfel, combinând avantajul Galaţiului de a avea fontă din furnal, cu un cuptor cu arc electric, obţinem un oţel mai ieftin. (…) Combinăm avantajul folosirii fierului vechi, care este, teoretic, o materie primă ieftină – contribuie şi la reducerea de CO2, cu avantajul fontei, care reuşeşte să menţină costul variabil la un nivel acceptabil pentru asemenea tehnologii”, a explicat directorul general Bogdan Grecu.

Etapele următoare

În ceea ce priveşte primele etape ale realizării proiectului, directorul Liberty Galaţi a declarat: „Trebuie să lucrăm în continuare la detalii şi la partea de proiectare, să identificăm exact unde şi cum poate fi montat cuptorul cu arc electric. Mai sunt chestiuni tehnice sau logistice, de exemplu conexiunile la aprovizionarea cu fier vechi, pe unde va fi mişcat oţelul care va fi produs şi cum va fi turnat el mai departe etc. Un cuptor cu arc electric necesită şi o conexiune la reţeaua de electricitate mai puternică, în acest sens trebuie să discutăm cu Transelectrica să aprobe şi să facă modificările necesare pentru a avea această conexiune la reţea”. Cuptorul cu arc electric va da combinatului de la Galaţi mai multă flexibilitate pe piaţă şi eficienţă în materie de gestionare a costurilor de producţie.

Context general

Încă de la preluarea, în 2019, a unităţii de Galaţi, Sanjeev Gupta, președintele executiv al GFG Alliance, noul proprietar al combinatului, declara pentru „Viaţa liberă” că una dintre deciziile majore ce urmau a fi luate după perioada de evaluare a activităţii era cea privind fie redeschiderea Furnalului nr. 3, fie construirea unui cuptor cu arc electric. Cea de-a doua variantă, asumată la nivel de grup, vizează nu numai folosirea mai eficientă a resurselor, dar va avea ca efect şi reducerea amprentei de carbon. Liberty Steel îşi propune să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030, o linie, de altfel, în discuţie şi la nivel comunitar, în cadrul dezbaterilor iniţiate de Comisia Europeană (CE) privind Pactul Ecologic European (European Green Deal). Obiectivul UE este de a obţine în următoarele decenii o economie integral neutră din punct de vederea al emisiilor de carbon. Foto: Bogdan Codrescu

Citit 10922 ori Ultima modificare Marți, 25 Februarie 2020 12:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.