Mai mulţi parlamentari, majoritatea deveniţi recent membri ai Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), au înregistrat recent la Senat un proiect legislativ cel puţin ciudat. Astfel, firmele cu cifra de afaceri de peste 5 milioane de lei şi cu cel puţin cinci angajaţi ar putea fi obligate să angajeze pensionari în calitate de consilieri, musai cu contract individual de muncă - persoane cu experienţă în domeniul de activitate al societăţii comerciale respective. Argumentul iniţiatorilor este că, astfel, pensionarii ar putea obţine venituri suplimentare şi ar fi evitată izolarea lor socială. Neîndeplinirea acestei obligaţii ar urma să fie constatată de Inspecţia Muncii, mai afirmă iniţiatorii. "Adică mă obligi pe mine, la firma mea privată, pe banii mei, să angajez pensionari (pe bani mulţi) şi, atenţie, numai pe postul de consilier al patronului!", a comentat preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon. E greu de crezut că această iniţiativă legislativă vizează pensionarii "obişnuiţi", cei pe care-i vedem zi de zi în parcuri, în piaţă sau la farmacie.
Cine n-are pensionari e obligat să-i angajeze! Scris de Cristinel Luca


Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
Critici internaționale pentru noul „Dracula” al lui Radu Jude Doar rușii exultă după summitul Trump – Putin din Alaska Creșterea taxelor, insuficientă pentru a acoperi găurile din buget „Regretele” Japoniei, la 80 de ani de la capitulare Jurnaliștii ruși de la summitul Trump - Putin, cazați pe un stadion
Mai multe din această categorie: