Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Victor Picu, a fost demis săptămâna trecută de premierul Ludovic Orban, decizie luată la inițiativa ministrului Muncii, Violeta Alexandru. Acest lucru s-a întâmplat la doar câteva zile după ce, la începutul lunii august, Victor Picu, care avea și rang de secretar de stat în Ministerul Muncii, a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins băut la volan. Până la numirea unui nou șef al ANOFM, atribuțiile acestuia au fost preluate de secretarul general al instituției, Lăcrămioara Corcheș. Problema este că și aceasta a fost numită recent în cadrul ANOFM, după ce a ocupat, în ultimii patru ani, funcția de director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Toate aceste mutări la vârf s-au produs în timp ce ANOFM a întârziat, cu mai mult de o lună, decontarea procentului de 41,5% din salariul de bază al angajaților reveniți din șomaj tehnic. Nicio agenție județeană de ocupare din țară, deci nici cea din Galați, nu a decontat nimic pentru acești salariați. Firmele respective au început deja să depună documentele și pentru luna iulie, în condițiile în care nici pentru iunie nu li s-a plătit nimic. Varianta cea mai credibilă este cea conform căreia s-a așteptat cea de-a doua rectificare bugetară, pentru a primi banii necesari în bugetul Ministerului Muncii. Rectificarea s-a produs vineri seară, pe 14 august, astfel că, în mod normal, decontarea ar trebui să înceapă cât mai curând. Dar ce mai e normal în vreme de pandemie?
Cât mai întârzie decontarea pentru 41,5%? Scris de Cristinel Luca
Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
Cod galben de precipitații și intensificări ale vântului, până luni dimineață Ceremonia de decernare a Premiilor Oscar se mută pe YouTube Scenariul unui nou film „Stăpânul inelelor”, scris de vedeta tv Stephen Colbert Stallone se alătură unui proiect al lui Tarantino Trenuri din Regionala Galați „prinse” de ora de vară
Mai multe din această categorie:

