25 noiembrie este data pe care judecătorii Curții Constituționale a României au stabilit-o ca termen de pronunţare referitor la legea care mărește de la 500 la 1.200 de lei Indicele Social de Referință (ISR). Pe baza ISR se calculează diverse beneficii sociale, printre care ajutorul pentru șomaj, sprijinul pentru persoanele cu dizabilități, venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei. Potrivit propunerii legislative adoptate de Senat, valoarea ISR, care, în prezent, este de 500 de lei, va ajunge, până în 2023, la 1.200 de lei, urmând ca, începând din 1 ianuarie 2024, să se modifice anual, prin legea bugetului de stat, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum pe anul anterior. Majorarea valorii ISR până la 1.200 de lei urmează să se facă, potrivit propunerii legislative, în trei etape, și anume: 780 de lei de la 1 ianuarie 2021, 990 de lei de la 1 ianuarie 2022 și 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2023. PNL acuză că legea este impredictibilă și contradictorie și nu indică sursa de finanțare.
Majorarea ajutoarelor sociale, la Curtea Constituțională Scris de Cristinel Luca
Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
Moș Crăciun și tollingul de la Liberty Lovitură pentru Kremlin. Acord pentru înghețarea pe termen nelimitat a banilor Rusiei Epidemie de gripă „fără precedent” în Marea Britanie Bărbatul acuzat de uciderea lui Charlie Kirk, prima apariție în instanță Lucrări în șase puncte critice de pe Dunăre
Mai multe din această categorie:

