EXCLUSIV. Programul UE de dezvoltare a industriei de Apărare. Damen va coordona proiectul SEA Defence privind noile generaţii de nave militare

EXCLUSIV. Programul UE de dezvoltare a industriei de Apărare. Damen va coordona proiectul SEA Defence privind noile generaţii de nave militare
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Proiectul SEA Defence coordonat de Grupul Damen a fost selectat de Comisia Europeană în cadrul Programului european de dezvoltare a industriei de apărare (EDIDP 2019). EDIDP, care deschide calea către un Fond european pentru Apărare, se concentrează pe promovarea unei industrii de apărare europene puternice şi inovatoare, precum şi pe creşterea autonomiei şi leadership-ului european în domeniul Apărării.

În valoare de 15,87 milioane de euro (din care 14,29 milioane de euro fonduri europene), proiectul SEA Defence are drept scop dezvoltarea de noi tehnologii în domeniul platformelor navale, în cadrul unui parteneriat între cei mai mari producători ai industriei europene de Apărare. Astfel, din consorţiul coordonat de Damen fac parte 12 mari producători din industria de apărare, precum Fincantieri (Italia), Naval Group (Franţa), SAAB Kockums (Suedia), Navantia (Spania), Thyssenkrupp Marine Systems (Germania) etc. Odată acceptat de Comisia Europeană, SEA Defence va intra în faza următoare, privind atribuirea acestui proiect, fază ce va fi cel mai probabil definitivată până la sfârşitul acestui an.

„Unic în acest proiect este faptul că principalele şantiere navale europene, reunite în cadrul SEA Naval, un grup de lucru al asociației SEA Europe, și-au unit eforturile pentru a identifica viitoarele provocări și oportunități tehnologice în domeniile de cercetare și capabilități pentru noile generaţii de platforme navale. SEA Defense este susținut de statele membre participante ale UE, conduse de Ministerul Apărării din Olanda, asigurându-se astfel inițiative de cercetare și capacități derivate care vor duce la consolidarea forțelor navale europene împotriva potențialelor amenințări viitoare”, se precizează într-o informare a Grupului Damen.

În cadrul proiectul SEA Defense se va efectua un studiu de fezabilitate pentru a pregăti o foaie de parcurs a tehnologiilor care vor fi incluse în următoarele generații de platforme navale, acestea urmând a fi urmărite în viitoarele programe europene de dezvoltare.

Studiul va aborda următoarele probleme: detectabilitatea navelor, creşterea gradului de răspuns în faţa amenințărilor moderne de la suprafață și submarine, inclusiv împotriva amenințărilor de mare viteză și de roire (atacuri cu drone, de exemplu – n.r.), îmbunătăţirea stabilităţii navelor în tipul operaţiunilor pe mare, îmbunătățirea generării și stocării energiei electrice, îmbunătăţirea capacităţilor de operare în condiţii de climă extremă, creșterea autonomiei și automatizării platformelor navale.

Pentru fiecare zonă, proiectul SEA Defence va mapa tehnologiile de ultimă generație și va evalua impactul integrării noilor tipuri de nave asupra capacităților, bugetelor și structurilor de apărare. De asemenea, proiectul va formula o serie de recomandări, astfel încât sectorul european de construcții navale să poată dezvolta latura inovativă pentru noua generaţie de platforme navale, de la proiectarea lor până la parcurgerea ciclului de exploatare.

Proiectul SEA Defence se va derula pe o perioadă de 30 de luni.

Citit 2926 ori Ultima modificare Vineri, 18 Decembrie 2020 22:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.