Evaluaţi acest articol
(22 voturi)
1 comentariu

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi a lansat în dezbatere publică rapoartele privind impactul asupra mediului pentru proiectele privind închiderea depozitului de deşeuri nepericuloase – Halda de zgură, precum şi cel privind stabilizarea malului drept al cursului de apă Mălina, din extravilanul comunei Şendreni. Prezentarea şi analizarea acestor documente reprezintă un pas necesar în obţinerea acordului de mediu pentru executarea lucrărilor respective.

Depozitul de deşeuri de pe platforma siderurgică gălăţeană a fost deschis în anul 1968, odată cu construirea combinatului siderurgic, într-o perioadă în care conceptul de protecţie a mediului şi dezvoltare durabilă nu exista nici măcar la nivel teoretic. În timp, halda de zgură a ajuns să se întindă pe o suprafaţă de 110 hectare, asigurând depozitarea a peste 54 milioane de tone de deşeuri – zgură de furnal şi oţelărie, resturi tehnologice şi de fier vechi.

Halda de zgură a avut ca termen de conformare, privind sistarea depozitării, la Directiva privind depozitarea deşeurilor nr. 75/442/CEE din 1995 - anul 2009. Conform prevederilor H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor şi Avizului de mediu nr. 37 din 18.07.2008 emis de APM Galaţi, compania a sistat depozitarea deşeurilor pe haldă la data de 16.07.2009.

De asemenea, până în 2014 ar fi trebuit realizată şi o ecologizare a haldei de zgură, însă, în anul 2013, la solicitarea conducerii combinatului siderurgic, Cepromin Deva a elaborat un proiect de exploatare a haldei de zgură, acesta fiind aprobat de autorităţile de mediu, noul termen fixat pentru închiderea definitivă a haldei de zgură fiind 2023. Ideea era de a exploata o serie de materii prime din haldă, în special „fierul vechi”, fapt ce ar fi adus deopotrivă beneficii economice şi ecologice.

„Folosim acest fier vechi în loc să cumpărăm minereu de fier proaspăt, lucru care înseamnă o economie pentru noi. În plus, din punct de vedere al mediului, ar fi un păcat să nu refolosim aceste materiale. Preţul fierului vechi din haldă reprezintă cam 20 – 30 la sută din preţul fierului cumpărat de pe piaţă, pentru că e aici, nu trebuie să cheltuim pentru a-l aduce din altă parte. (…) Pentru noi, valoarea haldei de zgură se situează undeva la zece milioane de euro pe an. Este economia pe care o facem folosind fierul vechi din halda de zgură”, declara la acea vreme Bruno Ribo, directorul combinatului.

Exploatarea fierului vechi din Halda de zgură a fost încredinţată unor firme specializate în astfel de operaţiuni, iar din 2013 până în prezent a fost extrasă cea mai mare parte a acestui tip de materii prime. De asemenea, combinatul a dezvoltat o serie de tehnologii prin care sterilul şi zgura de furnal pot fi convertite în ingrediente folosite în construcţii, în industria cimentului, de exemplu, dar şi prin realizarea unor agregate concasate pentru drumuri.

În prezent, potrivit studiilor tehnice, există mai multe variante prin care Halda de zgură poate fi ecologizată, autorităţile de mediu urmând să decidă care este cea mai potrivită.

Nu în ultimul rând, interesant este că Liberty Steel doreşte să folosească Halda de zgură, după ecologizare, pentru derularea unor noi investiţii, respectiv derularea unor proiecte de energie regenerabilă, acest lucru fiind anunţat încă de la început anului trecut. 

„Halda de zgură este unul dintre obiectivele care se va închide în perioada următoare şi în acest proces vrem introducerea acesteia în circuitul verde. Astfel, o mare parte din această suprafaţă va fi acoperită cu panouri solare. De asemenea, înălţimea haldei de zgură reprezintă o oportunitate pentru instalarea de eoliene”, declara, în martie 2020, Bogdan Grecu, la acea vreme director general al Liberty Galaţi.

Etapizat, ar urma să fie asigurat în final cam 20 la sută din necesarul de energie electrică al combinatului, ceea ce ar înseamnă peste 100 de megawatti instalaţi. Investiţiile în energie regenerabilă contribuie la atingerea obiectivului asumat la nivel de grup - sub conceptul Greensteel, de a obţine, până în 2030, o producţie de oţel neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Până atunci însă, rămâne de văzut care vor fi rezultatele dezbaterii publice privind închiderea Haldei de zgură şi stabilizarea malului cursului de apă Mălina şi care va fi în final verdictul autorităţilor de mediu. Tipul deciziei posibile luate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Pentru cei interesaţi, dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc la Club Sidex – Str. Regiment 11 Siret 2A, din Galaţi, în data de 11 martie a.c., începând cu ora 15,00. Documentele depuse de Liberty Galaţi pot fi consultate şi pe site-ul APM Galați: http://apmgl-old.anpm.ro/rapoarte_eia_si_studii_ea-41121.

Nu în ultimul rând, publicul interesat poate înainta comentarii/opinii/observaţii privind documentul menţionat la numărul de fax 0236.471.009 şi pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 11 martie a.c.

Citit 5838 ori Ultima modificare Luni, 22 Februarie 2021 00:09

1 comentariu

  • postat de Iancu Jianul Sâmbătă, 20 Februarie 2021 20:08 87.146.33.*** Link la comentariu
    3
    13

    Sunt omuleti care s-au imbogatit ENORM de aici! O cupa de otel inox rebut, sau uzata valoreaza peste 35.000E.. se recuperau cateva pe luna... din auzite... Primii bani multi , nu se fac aproape niciodata fiind cinstit!
    Talambi mai suntem ca natie!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.