Liberty Steel, printre fondatorii consorțiului pentru decarbonarea industriilor grele

Liberty Steel, printre fondatorii consorțiului pentru decarbonarea industriilor grele
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Centrul Român al Energiei a semnat, pe 22 iulie, Memorandumul de Înțelegere pentru crearea cadrului de colaborare tehnică și de cercetare în domeniul integrării hidrogenului în procese industriale și decarbonării industriilor grele. Semnatarii fondatori ai noului consorțiu, care vor viza finanțarea directă a Comisiei Europene prin programul Orizont Europa, sunt  Liberty Steel Group, parte a GFG Alliance deținută de Sanjeev Gupta, MTAG Switzerland, corporație internațională de inginerie, ICSI Rm. Vâlcea, Institutul Românesc de Cercetare și Dezvoltare și Adrem, companie de servicii energetice.

Parteneriatul pan-european își propune să se implice în dezvoltarea durabilității și decarbonării, precum și includerea tinerilor în programele sale de cercetare, fiind un pas important către realizarea angajamentelor UE privind neutralitatea de carbon, prin elaborarea unei strategii de integrare a tehnologiilor și combustibililor alternativi în procese industriale și decarbonarea industriilor mari emițătoare de gaze cu efect de seră.

Companiile fondatoare ale proiectului, care este inițial de cinci ani, intenționează să colaboreze într-o serie de moduri, inclusiv proiecte comune de cercetare și proiecte-pilot; servicii de consultanță tehnică și comercială comune, servicii de instruire, studii de caz și posibile activități de dezvoltare a afacerilor legate de hidrogenul verde, oțelul verde, sursele regenerabile de energie și stocarea energiei, printre altele; facilitarea de cursuri de educare si reprofesionalizare.

Citit 2350 ori Ultima modificare Joi, 29 Iulie 2021 23:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.