Corpul contabililor, în dezacord cu Consiliul Concurenței

Corpul contabililor, în dezacord cu Consiliul Concurenței
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Consiliul Concurenței a emis, recent, un comunicat de presă referitor la un studiu preliminar realizat de autoritate referitor la "impactul prevederilor legale care obligă companiile din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale să fie deținute și/sau administrate de profesioniști în domeniu". În calitate de organism profesional care reprezintă și gestionează profesia contabilă din România, CECCAR dezavuează opiniile Consiliului, afirmând că raportul are concluzii viciate.

Potrivit Consiliului Concurenței, declanșarea studiului privind impactul prevederilor legale care obligă întreprinderile din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale să fie deținute și/sau administrate de profesioniști în domeniu a fost determinată de existența prevederilor legale în vigoare care obligă ca o companie cu activitate în domeniul serviciilor de contabilitate să fie deținută în proporție de minimum 51% de către o persoană sau mai multe, având calitatea de contabil autorizat. În această situație, investitorii terți nu pot să investească în astfel de companii și, în consecință, domeniul rămâne fragmentat și puțin competitiv (neavând acces la capital și know-how managerial). În țări precum Olanda, Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, nu există genul acesta de prevederi, astfel de companii fiind deținute de fonduri de capital privat, companii mari de outsourcing sau sunt listate la bursele de valori, având acces la capital din abundență și putând să investească în echipe de management profesionist, în tehnologii noi și în extindere internațională, mai subliniază studiul amintit.

Independența contabililor, în pericol

Pentru a înțelege mai exact motivul divergențelor dintre CECCAR și Consiliul Concurenței, i-am solicitat amănunte președintei CECCAR Galați, Elena Ecaterina Chivu.

"Legislația din domeniu stabilește că, pentru ca o societate comercială de contabilitate/expertiză contabilă să poată funcționa, trebuie ca majoritatea acțiunilor sau a părților sociale să fie deținută de profesioniști în domeniu, iar structura de administrare să fie aleasă în majoritate dintre aceștia. Eliminarea din legislație a acestei condiții ar introduce un nou nivel al răspunderii, respectiv, față de deținătorii capitalului și față de administratorii societății. CECCAR apreciază că lipsa controlului real asupra sistemului decizional al unei societăți ar afecta în mod evident independența expertului contabil/contabilului autorizat. Mai mult, răspunderea profesională față de organismul profesional nu poate fi atrasă decât față de expertul contabil/contabilul autorizat membru CECCAR. În aceste condiții, eliminarea controlului societății de către experții contabili/contabilii autorizați ar distorsiona piața, întrucât unii ar avea de îndeplinit obligația dezvoltării profesionale continue, respectării normelor profesionale elaborate de organismul profesional și a codului etic, menite să asigure calitatea serviciilor profesionale prestate, în timp ce alții nu ar avea astfel de obligații".

Conform Ecaterinei Chivu, activitatea profesioniștilor contabili necesită un nivel ridicat de calificare și, de regulă, este subiectul unor reglementări profesionale clare și stricte și diferă de o simplă compilare de date potrivit unui algoritm, necesitând analiză și raționament profesional. "În practicarea unei astfel de profesii, componenta personală a prestatorului are o importanță specială, iar independența acestuia constituie o condiție pentru desfășurarea în condiții optime și echitabile a activității cu un grad ridicat de utilitate publică. Eliminarea acestor reglementări legale va conduce la diluarea rolului de utilitate publică al profesionistului contabil, distrugându-se peste 30 de ani de eforturi naționale sub auspiciile codului etic, în favoarea accesului la acest segment profesional al fondurilor mutuale sau investitorilor privați, fără a mai avea garanția obiectivității și echidistanței expertului contabil, ci doar aceea a tarifului care să genereze profit investitorului".

Piața serviciilor contabile, concurență fără restrângeri

Președintele CECCAR Galați aduce în sprijinul afirmațiilor sale o analiză a pieței de servicii contabile prin prisma cotelor de piață deținute de societățile de expertiză contabilă, atât la nivel național, cât și la nivelul județului Galați. "Această analiză reliefează faptul că nu există o concentrare a pieței serviciilor financiar-contabile, aceasta fiind o piață concurențială, cu mulți actori implicați. De asemenea, nu există nicio restrângere a concurenței pe piață, ci doar impunerea condiției deținerii unei calificări profesionale pentru a putea desfășura aceste activități. În fapt, legislația europeană acordă statelor membre UE dreptul de a reglementa anumite activități. Totodată, legislația europeană asigură și cadrul legal care  permite libera prestație a serviciilor furnizate de profesioniști în cadrul UE prin mecanismul recunoașterii calificărilor impus de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale. Nu există nicio limitare a numărului de profesioniști care pot obține calificarea de expert contabil/contabil autorizat, singura condiție fiind de ordin profesional, respectiv, parcurgerea stagiului profesional și promovarea examenului de aptitudini. Nu în ultimul rând, nu există nicio reglementare care să afecteze nivelul prețurilor practicate. Mai mult decât atât, prețurile practicate în domeniul serviciilor financiar-contabile sunt unele dintre cele mai mici în comparație cu alte profesii reglementate din România.

Consider că, pentru a avea o decizie în interes public în privința propunerii lansate de Consiliul Concurenței, studiul ar fi trebuit să ia în considerare și costul de oportunitate, nu numai costul financiar, respectiv, să se facă diferență între preț și valoare", încheie președinta CECCAR Galați, Elena Ecaterina Chivu.

Citit 1971 ori Ultima modificare Joi, 02 Septembrie 2021 23:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.