2021, anul revenirii pentru agricultură

2021, anul revenirii pentru agricultură
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cifra de afaceri a companiilor agricole a înregistrat o scădere de 3,4 la sută, ajungând la 44,4 miliarde de lei în 2020, fiind totuși cu 14,5 la sută mai mare decât cea din 2016, potrivit studiului anual KeysFin "Sectorul agricol din România". Pentru anul 2021, analiștii KeysFin estimează revenirea sectorului până în apropierea sau chiar depășirea nivelului record atins în 2019, de aproape 46 miliarde de lei, în baza estimărilor Comisiei Europene din iulie, care prognozează o creștere de 43,5 la sută a producției locale de cereale, ajungând la 27,2 milioane de tone, fiind astfel cel mai mare avans anual dintre statele membre. În ceea ce privește topul celor mai mari companii cu profil agricol, Romsilva a ocupat și în 2020 poziția fruntașă, după o scădere anuală cu 10% a cifrei de afaceri. Pe locurile 2 și 3 se situează Promat Comimpex (850 milioane lei) și Transavia (651 milioane lei). Cea mai mare creștere din top 10 a fost înregistrată de Avicarvil, care, după un avans anual de 24 la sută al cifrei de afaceri, a urcat de pe locul 10, în 2019, pe locul 7.

Citit 1175 ori Ultima modificare Duminică, 17 Octombrie 2021 23:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.