Risc de secetă severă în sud-estul României

Risc de secetă severă în sud-estul României
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Estul şi sud-estul României riscă să se confrunte cu o secetă severă în acest an, dacă nu vom avea ploi în următoarea perioadă şi de aceea este nevoie de măsuri urgente la nivel european, a susţinut ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, la Consiliul de  Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles.

"Anul agricol 2021/2022 se manifestă şi în România cu o presiune din partea situaţiei climaterice, pentru că nivelul de precipitaţii a fost unul foarte scăzut şi riscăm ca în perioada următoare, dacă nu vom avea ploi, să ne confruntăm cu o secetă severă, mai ales în estul şi sud-estul României. Cred că ar trebui ca membrii Comisiei Europene şi decidenţii să deschidă o cale a dialogului pe acest subiect, să putem lua măsuri urgente, pentru că anul agricol 2021/2022 prezintă mai mulţi factori de risc asociaţi şi ei necesită răspuns la nivel european pentru toate cele 27 de state membre", a declarat Adrian Chesnoiu, în intervenţia sa.

Săptămâna trecută, şeful MADR declara că va înfiinţa, cu sprijinul ASF, o companie de asigurări pentru a răspunde nevoilor fermierilor, care ar putea ajunge la un plafon de 100 de milioane de euro în fiecare an, imediat după aprobarea Planului Naţional Strategic.

Citit 1855 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 Februarie 2022 01:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.