Arcada Company, contract de 309 milioane de lei cu CFR
Foto: Marian Calestru

Arcada Company, contract de 309 milioane de lei cu CFR
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și asocierea dintre firma gălățeană Arcada Company SA și ISPCF SA au semnat contractul, în valoare totală de 309.208.853.42 lei (fără TVA), pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare din stațiile Fetești și Ciulnița, informează un comunicat remis de CFR. Modernizarea celor două stații cuprinde lucrări complexe de infrastructură, dar și de suprastructură feroviară: terasamente, linii, construcții civile și de arhitectură, lucrări de instalații, de energoalimentare și de telecomunicații.

Printre obiectivele specifice ale programului se numără îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație între 120 și 160 km/h pe liniile directe din stații, mărirea capacității de tranzit, modernizarea sistemului de electrificare (25 kV) și a echipamentului de telecomunicații din cele două stații.

Vor fi îmbunătățite, de asemenea, condițiile pentru călători. Pe lângă construirea unei pasarele în stația Fetești, vor fi realizate pasaje pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare, facilități pentru persoanele cu dizabilități, modernizarea clădirilor etc.

Conform CFR, finanțarea contractului este asigurată din fonduri alocate prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF) în procent de 85% și finanțare națională (15%+TVA), alocată de la bugetul de stat. Durata contractului este de 84 de luni, dintre care 4 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție, la care se adaugă 60 de luni perioadă de garanție.

Citit 2582 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Iunie 2022 21:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.