Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că lucrările de reparații la linia de cale ferată Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (linie cu ecartament larg, în lungime de 3,58 km) și a liniei cu ecartament normal Galați Mărfuri - Port Docuri - Siloz (1,16 km) sunt în derulare.
Așa cum „Viața liberă” v-a informat, aceste lucrări au demarat pe 6 iunie și sunt executate de Sucursala Regională CF Galați, în regie proprie, termenul de execuție fiind de 60 de zile.
Decizia CFR de a executa aceste lucrări în regie proprie a fost luată ca urmare a faptului că nici la licitația organizată în cursul lunii mai, nici la procedura ulterioară de „negociere directă”, desfășurată pe 3 iunie, nu a fost desemnat vreun câștigător.
Conform informațiilor furnizate de CFR Infrastructură, „până la data de 10 iunie, s-au realizat lucrări de tăiere a vegetației și de marcare a traverselor care urmează să fie înlocuite. Din 14 iunie, au început lucrările de introducere a traverselor noi și a pieselor aferente, precum și a completării prismei de piatră spartă.
Începând cu data de 20 iunie, lucrările se vor realiza în ritm alert, în formație de lucru mărită, cu peste 50 de angajați (aparținând Secțiilor L1 Galați, L3 Buzău, L4 Focșani, L2 Brăila și SRLU Buzău), astfel încât să se încadreze în termenul de 60 de zile.
Pentru execuția lucrărilor, vor fi utilizate mașini de mică mecanizare (mașini de desfăcut/strâns tirfoane și șuruburi, clești de transportat traverse, mașini de găurit traverse), iar suportul logistic va fi asigurat cu utilaje multifuncționale cu cale de rulare mixtă feroviar/rutier - COLMAR și Giesmar”.
CFR Infrastructură estimează finalizarea lucrărilor în prima decadă a lunii august, astfel încât linia să fie redeschisă circulației în condiții de siguranță.
Obiectivul prioritar al acestor lucrări este redeschiderea celor două linii, cu ecartament larg și, respectiv, normal, și implicit reluarea circulației trenurilor de marfă, pentru asigurarea transportului de cereale la granița cu CFM (Republica Moldova).