"Guvernul nu este agent de caritate", susţin sindicaliştii din Cartel Alfa

"Guvernul nu este agent de caritate", susţin sindicaliştii din Cartel Alfa
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA cere guvernului să abordeze unitar măsurile de compensare a efectelor inflaţiei, pentru toate categoriile de venituri, în contextul în care se discută neimpozitarea pensiilor până la pragul de 3.000 de lei, de la 2.000 de lei în prezent. "Preocuparea pentru a compensa erodarea veniturilor din pensii este salutară. Este extrem de îngrijorător însă că nu vedem preocupare şi în cazul veniturilor din salarii. Majoritatea angajaţilor au venituri extrem de mici şi în fiecare zi acestea li se micşorează, sub asaltul preţurilor", se arată într-un comunicat al Cartel ALFA.

"Oare datele privind salariile extrem de mici, valoarea coşului minim, dublă faţă de salariul minim, rata sărăciei în muncă lipsesc de la Ministerul Muncii?", spune documentul. "Este o perspectivă greşită şi extrem de dăunătoare. Guvernul nu este un agent de caritate care "ajută" cetăţenii la greu. Rolul său e să ia măsurile necesare pentru a asigura un nivel de trai decent. Fără discriminare. Asta poate să însemne, de pildă, să taxeze suplimentar veniturile unor companii care fac profituri imense din această criză", a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel ALFA, cerând și actualizarea urgentă a salariului minim, astfel încât să acopere creşterea de preţuri.

Citit 1098 ori Ultima modificare Joi, 04 August 2022 11:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.