Euro a pierdut doi bani în două zile

Euro a pierdut doi bani în două zile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cursul euro a scăzut marți de la 4,9210 la 4,9050 lei. Un curs mai mic a fost stabilit în 29 martie 2021.

Tendința de depreciere a euro s-a evidențiat în ultimele săptămâni și s-a accelerat luni când BCE a calculat o cotație de 4,9163 lei. Luni seara, moneda unică a coborât pe piețele internaționale până la 4,896 lei. Transferurile de marți din piața locală se efectuau în culoarul 4,90 – 4,91 lei.

Aprecierea leului, cursul fiind utilizat de BNR drept armă antiinflaționistă, se datorează menținerii la un nivel scăzut al aversiunii față de risc, dar și intrărilor mai mari de valută atât din partea exportatorilor de cereale dar și de vânzările la casele de schimb la care recurg românii care muncesc în afara țării și s-au întors acasă pe perioada vacanțelor, dar și reducerea cererii importatorilor.

Situația va reveni la „normal” în septembrie, la finalul concediilor. Oricum, în piață există un deficit de valută. INS a anunțat marți că deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) din primul semestru este de 15,437 miliarde euro mai mare cu 4,740 miliarde euro decât cel din perioada similară a anului trecut.

Raportul BNR asupra inflaţiei estimează că aceasta va fi în decembrie 2022 va fi de 13,9%, de 7,5% în decembrie 2023, respectiv de 2,3% în iunie 2024. Guvernatorul BNR a afirmat la prezentarea raportului că „tendinţa e de scădere”, cu o plafonare luna aceasta la 15%. În martie – aprilie 2023 ar putea exista o creștere, generată de posibilitatea încetării schemei de sprijin a prețului la energie.

Evoluția ascendentă a dobânzilor interbancare s-a temperat marți, confirmând parcă atenționare lui Mugur Isărescu că „ROBOR-ul «a sărit calul»”.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 8,14%, nivel stabilit la începutul săptămânii. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 8,25 la 8,27% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 8,35 la 8,36%.

În așteptarea publicării datelor referitoare la creșterea prețurilor din Statele Unite, euro a cunoscut o ușoară creștere la 1,0189 – 1,0247 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,8330 la 4,7905 lei.

Cursul monedei elvețiene, care se va menține și în lunile următoare sub pragul de 1 franc/euro, a scăzut la 5,0290 lei iar cel al lirei sterline s-a depreciat la 5,8089 lei.

Chiar dacă metalul galben a crescut la 1.784 – 1.794 dolari/uncie, deprecierea monedei americane a făcut ca prețul gramului de aur să coboare la 275,5907 lei.

În regiune, media monedei maghiare se deprecia la 395,02 forinți/euro. Pierderea celei poloneze a fost mai mică, cursul fiind calculat la 4,7021 zloți/euro.

După creșterea de luni la 24.240 dolari, bitcoin încerca să se mențină peste pragul de 23.000 dolari și se tranzacționa între 23.207 și 23.917 dolari. De la un vârf de 1.812 dolari, valoare atinsă la începutul săptămânii, ether a scăzut la 1.694 – 1.788 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citit 656 ori Ultima modificare Marți, 09 August 2022 19:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.