Cursul euro mai are de așteptat pentru a trece de 4,95 lei

Cursul euro mai are de așteptat pentru a trece de 4,95 lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Leul a avut o evoluție pozitivă față de euro în cursul săptămânii trecute, însă presiunile de depreciere se mențin, principalul motiv, pe lângă cauzele externe, fiind deficitul de cont curent mare, prognozat la 9,3% din PIB în acest an, faţă de 7,0% în 2021.
La cele de mai sus, se adaugă situația precară în care se găsește execuția financiară, motiv de îngrijorare pentru agenția Fitch, care a confirmat vinerea trecută ratingul suveran al României la BBB - cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată investițiilor.
Cursul euro a crescut lunea trecută la 4,9480 lei, după care tendința a fost una de scădere, minimul de 4,9366 lei fiind stabilit joi, după ce BNR a decis să majoreze dobânda de politică monetară de la 5,50 la 6,25%, măsură care a surprins piața într-o oarecare măsură. Perioada s-a încheiat cu o medie de 4,9410 lei, când tranzacțiile s-au realizat în piața locală în culoarul 4,936 - 4,943 lei, însă cotația a scăzut seara până la un minim de 4,926 lei!
Rămâne de văzut care vor fi deciziile ce vor fi luate vinerea viitoare de agențiile Moody’s și Standard & Poor´s. Ratingurile actuale sunt de Baa3 cu perspective stabile, respectiv BBB - cu perspective stabile. O modificare în sens negativ a acestora va echivala cu scumpirea împrumuturilor, într-un moment în care guvernul a ieșit deja de patru ori pe piețele externe.
Principalul eveniment al săptămânii trecute rămâne ședința de politică monetară a BNR, în care s-a decis majorarea ratei de referință de la 5,50 la 6,25%, maxim al ultimilor 12 ani. Măsura a fost luată cu scopul de a tempera inflația, care nu-și va încetini avansul până la sfârșitul acestui an.
O analiză BCR anticipează pentru ultima ședință a BNR din acest an, care se va desfășura pe 8 noiembrie, o majorare "de 50 de puncte de bază, care va duce dobânda de politică monetară la 6,75%, iar cea pentru facilitatea de creditare la 7,75%".
La finalul intervalului, indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 7,94 la 7,96%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 8,11 la 8,12%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a majorat de la 8,25 la 8,26%.
Perspectivele menținerii politicii monetare agresive a Rezervei Federale, care are scopul de a opri creșterea prețurilor, a provocat vineri deprecierea euro la 0,9726 - 0,9817 dolari, ceea ce ridicat cursul monedei americane de la 4,9920 la 5,0408 lei. Cererea de dolari a crescut după ce s-a anunțat că, în septembrie, economia americană a creat 263.000 noi locuri de muncă, iar șomajul a scăzut de la 3,7 la 3,5%.
Cursul francului elvețian a fluctuat între 5,0577 și 5,1139 lei, cel de vineri fiind stabilit la 5,0873 lei.
Perspectiva intrării în recesiune a economiei britanice, conform Băncii Angliei, a pus presiune pe lira sterlină, media de vineri fiind stabilită la 5,6488 lei.
Prețul gramului de aur a crescut la sfârșitul săptămânii la 277,3997 lei, însă evoluția metalului galben, care a alunecat la 1.694 - 1.714 dolari/uncie, se anunță a fi una depreciativă, pe fondul avansului luat de moneda americană.
Duminică dimineață, bitcoin se tranzacționa între 19.324 și 19.452 dolari, iar ether fluctua în culoarul 1.308 - 1.318 dolari.
Citit 772 ori Ultima modificare Duminică, 09 Octombrie 2022 15:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.