Aproape 40 la sută din factura la energie este achitată de industrie

Aproape 40 la sută din factura la energie este achitată de industrie
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Metalurgia, con­structorii de maşini, industria chimică şi ali­mentară sunt cele mai afectate sectoare economice de explozia fac­tu­rilor la energie. Potrivit calculelor făcute pe statisticile disponibile pe zf.ro, aproape 40 la sută din factura de energie a României este achitată de industrie. La acest nivel, doar metalurgia reprezintă 25 la sută din consumul industrial și aproape 10 la sută din consumul total al României.

Companiile din domeniu au luat deja măsuri semnificative pentru reducerea consumurilor de energie, printre acestea numărându-se și combinatul siderurgic de la Galați.

„La Liberty Galaţi încercăm să facem un slalom printre toate provocările aduse de criza energetică“, a declarat recent Laura Lazăr, head of energy în cadrul SIMEC & Liberty Steel Central and South East Europe, în cadrul unui eveniment organizat de Coface.

Liberty Galaţi este nu doar cel mai mare producător de oţel din România, ci şi al doilea cel mai mare consumator de energie local.

„Liberty Galaţi are circa 7.000 de angajaţi şi colaboratori direcţi, iar industria oţelului are un factor de multiplicare de 1 la 6. Circa 50.000 de oameni sunt afectaţi de activitatea noastră. Încă de la începutul anului, am implementat o strategie de management al ener­giei. Pilonul doi a fost imple­mentarea cât mai rapidă a proiec­telor de eficienţă ener­getică. De exemplu, la iluminatul stradal din platformă am obţinut economii de peste 60 la sută. Mai departe, acce­lerăm investiţiile în zona de pro­ducţie proprie de energie regene­rabilă“, a precizat Laura Lazăr.

Nu în ultimul rând, combinatul derulează o serie de investiții menite să reducă consumurile energetice, dar să contribuie și la reducerea emisiilor de carbon.

După cum v-am informat în paginile ziarului ”Viața liberă”, la începutul acestei veri, Liberty Galați a lansat procedura de licitație pentru furnizarea tehnologiei pentru două cuptoare hibride cu arc electric, care vor reduce în timp emisiile de carbon ale companiei cu peste 80 la sută.

Liberty Galați dezvoltă și prima fază de 50 MW dintr-un parc fotovoltaic, cu o capacitate totală de 180 MW, care va necesita o investiție totală de 890 de milioane de lei și va furniza energie verde, regenerabilă direct pe platforma siderurgică.

Citit 850 ori Ultima modificare Luni, 31 Octombrie 2022 22:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.