„Balul Prințului Leonard”, un spectacol aniversar de excepție

„Balul Prințului Leonard”, un spectacol aniversar de excepție
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" Galați vă invită duminică, 18 decembrie, de la ora 18,30, la un eveniment artistic de neratat, dedicat marelui tenor Nae Leonard. Denumit "Balul Prințului Leonard", evenimentul se va bucura și de prezența unor invitați speciali. Prețul unui bilet este de 32,4 lei și se poate achiziționa de la casa de bilete din incinta teatrului sau online, de pe platforma blt.ro.

Evenimentul va fi susținut de soliștii Ana Băcanu, Lorena Mărginean, Florentina Soare, Florin Bobei, Constantin Lupu, Adrian Mărginean și Alin Munteanu, alături de orchestra, corul și baletul teatrului, sub conducerea dirijorală a maestrului Cristian Sandu (Cluj-Napoca). Invitată specială este soprana Diana Turturică.

Originară din Republica Moldova, Diana Turturică și-a realizat studiile muzicale în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. De-a lungul timpului, a fost distinsă cu numeroase premii la concursurile de specialitate din Republica Moldova, România, Rusia, Bulgaria şi Ucraina.

Solistă a Teatrului "Nae Leonard" Galați din 2020, Ana Băcanu a acumulat un repertoriu impresionant, captivând, cu fiecare interpretare, întregul public. Este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București. După terminarea studiilor, a avut șansa de a fi selectată în stagiunea 2018-2019 la National Opera Studio (Londra, Marea Britanie).

Soprana Lorena Mărginean a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București și a colaborat cu instituții culturale importante din București, printre care amintim Opera Națională și Teatrul Național. Este solistă a Teatrului "Nae Leonard" din 2021, îmbinând activitatea artistică cu cea didactică, la Facultatea de Arte din Galați.

Mezzosoprana Florentina Soare s-a format sub îndrumarea profesorilor Mariana Iordache, Claudia Codreanu și a celebrei soprane Mirella Freni. Colaborează, de asemenea, cu instituții de spectacol din țară și din străinătate, iar de-a lungul timpului a câștigat numeroase premii la concursuri de specialitate. Este asistent al Facultății de Arte din Galați.

Solist pe scena Teatrului "Nae Leonard" încă din 2009, Adrian Mărginean a debutat în roluri de mare dificultate din genul operei și al operetei. Talentul său interpretativ și actoricesc, dar și naturalețea cu care abordează inclusiv pasajele dificile sunt câteva dintre trăsăturile solistului.

Baritonul Constantin Lupu a studiat în orașul natal, Galați, sub îndrumarea profesorilor Teodor Niță și Florin Bobei. Datorită calităților sale vocale, a fost angajat solist al teatrului "Nae Leonard". Cu această ocazie, a debutat în roluri importante din repertoriului universal de operă și operetă.

Alin Munteanu este student în ultimul an al Universității Naționale de Muzică din București. Laureat al mai multor concursuri naționale și internaționale, a debutat în 2020, la 19 ani, cu rolul Schaunard din opera "La Bohéme" de Giacomo Puccini, la Teatrul "Nae Leonard" Galați.

Citit 6836 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Decembrie 2022 07:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.