Gălățeanca Ecaterina Chivu, noua şefă a contabililor la nivel naţional

Gălățeanca Ecaterina Chivu, noua şefă a contabililor la nivel naţional
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Fosta șefă a filialei Galați a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), Elena Ecaterina Chivu, a fost aleasă președinta Biroului Permanent al Consiliului superior CECCAR, cea mai înaltă funcție în cadrul organizației. Mandatul său este de patru ani și a intrat în vigoare miercuri, 5 aprilie 2023, după un an de – să-i spunem, în termeni profani, stagiu. Pe durata celor patru ani, Elena Ecaterina Chivu va fi secondată de cinci vicepreședinți, membri ai Biroului Permanent: Mariana Mihaela Aldea, Nicolae Băjan, Elena Cristina Dorneanu, Teofilia Sardeni și Robert-Aurelian Șova.

„Este un mare angajament pentru mine, nu mai e la fel de «simplu» ca la filială. Mi-am propus să-i reprezint cu succes și responsabilitate pe colegii mei din CECCAR. Mizez pe faptul că am o echipă puternică lângă mine și că vom face lucruri frumoase împreună pentru profesie și pentru membrii CECCAR, pentru că noi asta suntem – o mare familie. Le mulțumesc colegilor care au avut atâta încredere în mine și mi-au propus acest mandat. Mulțumesc și echipei de la Galați, lui Laurențiu Onose și lui Cătălin Severin, care au fost toți alături de mine și m-au încurajat”, ne-a declarat Elena Ecaterina Chivu.

Mandatul de șef al filialei CECCAR Galați este îndeplinit de Silviu Cătălin Severin. Din consiliul filialei mai fac parte Mirela Laura Blaga, Mihai Spînu, Ioana Constanța Toader și Stan Marin. Executivul filialei gălățene este compus din Valeriu Laurențiu Onose, Paul Ioniță, Ionelia Caciuc și Nina-Roxana Coman.

Citit 6605 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Aprilie 2023 07:01

2 comentarii

  • postat de zc
    Duminică, 30 Aprilie 2023 20:02
    109.166.139.***
    eate gresit termenul de sefa ,expertii contabili sunt liber profesionisti nu au sefi, Doamna a fost aleasa doar Presedinte al unui organism profesional, termenul de sefa a contabililor ii aduc deservicii
    0
    2
  • postat de mirce
    Sâmbătă, 08 Aprilie 2023 11:12
    78.97.11.***
    Nu înțeleg de ce atâția semeni adoră să folosească cuvinte improprii în locul celor cuvenite! Ete încă un exemplu: șefa contabililor?!? De unde până unde? Una e să fi uns Președinte.... și alta e să fi numit Șef! Distincția semantică există în DEX și e la îndemâna tuturor în mediul on-line. Chestia
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.