Italian Residence Galaţi face primul pas

Italian Residence Galaţi face primul pas
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cel dintâi bloc al celui mai mare complex rezidenţial din Galaţi este aproape gata * Pentru toţi clienţii săi, Italian Residence prezintă un întreg etaj la cheie *

Primul bloc al primului cartier rezidenţial de cinci stele din oraşul nostru, Italian Residence Galaţi, va fi dat în folosinţă spre sfârşitul anului în curs.

Vorbim, într-adevăr, de mai multe premiere, iar prima dintre ele o reprezintă valoarea uriaşă a investiţiei – 400 de milioane de euro, finanţată în întregime din resurse proprii.

Impresionante sunt şi dimensiunile viitorului cartier, un adevărat oraş în oraş, amplasat într-o zonă foarte căutată, şi anume pe bulevardul Coşbuc, pe locul fostei uzine de sârmă, cuie şi lanţuri: vor fi construite 5.000 de apartamente la standarde europene, situate în 50 de blocuri de câte 12 etaje.

Întregul complex se va întinde pe o suprafaţă de 13 hectare, iar prin dimensiunile sale va fi cel mai mare din Galaţi şi unul dintre cele mai mari din sud-estul României.

Un punct de maximă atracţie a complexului ItalianResidence va fi, fără îndoială, impresionantul mall care va intra în scurt timp în faza de autorizare.

Un mall adevărat, cum încă Galaţiul n-a reuşit să aibă. Va avea o suprafaţă utilă de 80.000 mp, cu două nivele subterane (cu parcări pentru circa 2.000 de maşini) şi trei nivele supraterane.

Parterul va găzdui un hipermarket, la etajul întâi va fi un shopping center cu 200 de magazine, iar la ultimul etaj se va amenaja o zonă de agrement cum nu prea sunt până acum în Galaţi: vor fi aici şapte săli de cinema, cazinou, restaurante, cafenele, săli de biliard şi de fitness.

Showroom la etajul doi

Italian Residence Agency le oferă clienţilor săi posibilitatea rezervării unui apartament chiar de acum, apartament pe care cumpărătorul şi-l poate configura după cum doreşte pe durata construcţiei şi a amenajării.

Iar pentru ca alegerea să fie făcută în deplină cunoştinţă de cauză, cu toate opţiunile „la vedere”, a fost finisat un întreg etaj: cel de-al doilea palier al primului bloc este gata la cheie; s-au montat gresia şi faianţa, uşile interioare din lemn, s-au pus geamurile termopan şi uşa exterioară blindată.

S-a instalat, de asemenea, centrala termică pentru fiecare apartament şi s-a utilat fiecare baie.

Cele trei tipuri de apartamente din fiecare bloc sunt cu 1 cameră (55 mp), cu 2 camere (între 86 şi 94 mp) şi cu 3 camere (130 mp). Alături, lângă blocul aproape gata, se toarnă deja fundaţia pentru următorul.

O bază solidă, cu 83 de coloane forate la o adâncime de 36 metri şi un radier general de 1,4 metri din beton armat, o structură programată să reziste la un cutremur de 9 grade pe scara Richter.

Cum la fel de solid se anunţă a fi şi proiectul Italian Residence Agency.

Citit 5411 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.