Zona Liberă se împrumută de la Consiliul Local, pentru prelungirea unei linii de cale ferată

Zona Liberă se împrumută de la Consiliul Local, pentru prelungirea unei linii de cale ferată
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Consilierii locali gălățeni au aprobat, miercuri, în unanimitate, cofinanțarea temporară a proiectului de investiții pentru prelungirea liniei de cale ferată cu ecartament larg dintre danele fluviale 47 și 53. Este vorba despre un proiect în trei, derulat de APDM SA, compania PBN Logistics SA și Administrația Zonei Libere Galați. Cofinanțarea temporară aprobată de Consiliul Local, la solicitarea Administrației Zonei Libere, reprezintă practic un împrumut de la bugetul local, acordat până la decontarea cererilor de rambursare.

"Îmbunătățirea conexiunii feroviare a Portului Bazinul Nou - Lucrări de extindere a liniilor cu ecartament larg din dana 47 până în dana 53 - Înființare Linie ferată industrială (LFI) "1 CL PBN", în valoare de aproximativ 3,22 milioane lei fără TVA, este numele proiectului care va contribui, printre altele, la consolidarea "coridoarelor solidarității", ce permit creșterea exporturilor de mărfuri, în special cereale, din Ucraina.

"Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Galați solicită Municipiului Galați asigurarea unei cofinanțări temporare, până la decontarea cererilor de rambursare, deoarece, așa cum reiese din adresa Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - DG OIT nr. 5530/26.09.2023, regia nu se încadrează la mecanismul de decontare a cererilor de plată, potrivit OUG 40/2015, cu completările și modificările ulterioare, privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. Suma solicitată este în valoare totală de 3.220.386,47 lei, reprezentând contribuția de la fondul de coeziune de 2.793.192,34 lei și contribuția de la bugetul de stat de 427.194,13 lei. Graficul de rambursare a sumelor solicitate va fi comunicat de către liderul de proiect - CN APDM SA, după emiterea autorizației de construire și a ordinului de începere a lucrării, în cursul lunii octombrie 2023", se arată în raportul de specialitate care a însoțit proiectul de hotărâre de CL.

"Plecând de la problemele bugetare pe care le are Primăria și ținând cont de informațiile publice conform cărora Zona Liberă are un succes financiar deosebit, m-aș fi așteptat ca dânșii să-și asigure singuri partea de cofinanțare. Dar înțeleg că lucrurile nu sunt chiar așa de roz, motiv pentru care este necesar să-i sprijinim", a declarat consilierul liberal Valeriu Laurențiu Onose, în singura luare de cuvânt de dinaintea votării de către consilierii locali. Proiectul a fost adoptat în unanimitate de cei 24 de consilieri prezenți la ședința de miercuri.

Așa cum "Viața liberă" a mai scris, lucrările din Port Bazinul Nou și Zona Liberă vin în completarea investițiilor care s-au făcut în cursul anului trecut pentru modernizarea liniei cu ecartament larg, de tip ex-sovietic, de la Giurgiulești în Portul Docuri. Lungimea noii linii de cale ferată cu ecartament larg, de tip industrial, dintre Dana 47 şi Dana 53, va fi de 641 de metri, din care 346 de metri în zona administrată de APDM Galați și 295 de metri în Zona Liberă Galați. Noua linie va fi utilizată pentru încărcarea și descărcarea de produse siderurgice, îngrășăminte, cereale, fier vechi și containere, ce vor circula pe rutele care leagă România de Republica Moldova și Ucraina.

Citit 2285 ori Ultima modificare Joi, 12 Octombrie 2023 21:42

2 comentarii

  • postat de sitizan
    Joi, 12 Octombrie 2023 16:10
    5.13.142.***
    iar Consiliul Local se imprumuta de la banci...cine are dobanda mai mare, castiga !
    0
    1
  • postat de Cristi
    Joi, 12 Octombrie 2023 15:30
    5.2.209.***
    Consiliul Local are bani ca doar ce au marit taxele in timpul anului si au si trimis somatii de executare in caz de neplata, mai camatari ca bancile, hai votantii mana sus! Bravo! Felicitari!
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.