Depășirea plafonului maxim pentru casierii, numai cu banii de salarii

Depășirea plafonului maxim pentru casierii, numai cu banii de salarii
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Începând din 11 noiembrie, a intrat în vigoare, printre alte modificări fiscale, plafonul maxim admis pentru deținerea de numerar în casierie. Astfel, sumele în numerar aflate în casieria profesioniștilor (persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesioniști, persoane fizice care desfășoară activități în mod independent, asocieri şi alte entități cu sau fără personalitate juridică) nu pot depăși, la sfârșitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 de lei.

AJFP Galați explică procedurile de urmat în cazul în care suma din casierie la sfârșitul unei zile este mai mare: "Sumele în numerar care depășesc plafonul se depun în conturile bancare ale acestor persoane în termen de două zile lucrătoare. Prin excepție, se admite depășirea acestui plafon numai cu sumele aferente plății salariilor şi a altor drepturi de personal, precum şi a altor operațiuni cu persoane fizice, pentru o perioadă de trei zile lucrătoare de la data prevăzută pentru plata acestora".

Citit 1454 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Noiembrie 2023 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.