Principalul eveniment intern al jumătății de săptămână a fost anunțul făcut de Institutul Naţional de Statistică. Conform acestuia, rata anuală a inflației a coborât de la 5,9% în aprilie la 5,1% în mai, în condițiile în care prețurile de consum s-au redus în perioada amintită cu 0,1%. Față de sfârșitul anului trecut, rata inflaţiei din primele cinci luni a fost de 2,3%.
Scăderea inflației ar permite Băncii Naționale, în opinia analiștilor Erste-BCR, să opereze "prima reducere a ratei BNR în iulie cu 25 puncte, până la 6,75%, şi ne aşteptăm ca rata-cheie să ajungă la 6% până la sfârşitul anului".
Piața monetară a răspuns la aceste date fundamentale. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 6,04 la 6,03%, nivel care nu a mai fost atins în ultimele 25 de luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,05%, iar cel la 12 luni, la 6,06%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.
Tranzacțiile din piața valutară se efectuau în culoarul 4,976 - 4,977 lei, identic cu cele de luni și marți, iar media euro a scăzut marginal, de la 4,9767 la 4,9766 lei.
Înainte de publicarea datelor referitoare la evoluția prețurilor de consum din Statele Unite și de anunțarea deciziei de politică monetară a Rezervei Federale, culoarul de tranzacționare al euro s-a îngustat la 1,0734 - 1,0767 dolari. În piața locală, media monedei americane a scăzut marginal la 4,6290 lei.
Lira sterlină a intrat în ultimele săptămâni pe o pantă ascendentă și a atins miercuri un vârf de 1,1872 euro. Această evoluție a ridicat cursul monedei britanice la 5,9031 lei, care se apropie astfel de maximul istoric de 6,0112 lei, atins în martie 2022.
Media francului elvețian a crescut marginal, la 5,1619 lei.
Prețul gramului de aur a crescut la 344,3470 lei, ca efect al aprecierii metalului galben la 2.309,80 - 2.328,80 dolari/uncie.
În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 394,66 forinți/euro, iar a celei poloneze la 4,3354 zloți/euro.
Bitcoin a scăzut marți până la 66.906 dolari, dar a urcat apoi la 69.447 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 3.463 - 3.639 dolari.