Cursul euro a crescut joi la 4,9770 lei

Cursul euro a crescut joi la 4,9770 lei
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro nu a fost convergentă joi, în condițiile în care moneda unică se deprecia ușor față de cea americană. Cursul euro a crescut de la 4,9763 la 4,9770 lei, iar transferurile se efectuau în culoarul 4,974 - 4,977 lei.

De la începutul acestui an, indicii ROBOR au avut o tendință ușor descendentă și s-au apropiat de pragul de 6%, identic cu cel al dobânzii facilității de depozit a BNR. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit de la 6,01 la 6,02%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,04%, iar cel la 12 luni, la 6,05%, valori stabilite la începutul săptămânii şi comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.

Trezoreria s-a împrumutat joi cu 518 milioane lei, față de valoare programată de 500 milioane lei. Scadența titlurilor este 2027, iar dobânda plătită este de 6,27%/an.

Înainte de publicarea unor date economice fundamentale din Statele Unite, precum cererile săptămânale de șomaj, construcția de locuințe pentru luna mai și evoluția contului curent din primul trimestru, moneda unică s-a depreciat ușor la 1,0713 - 1,0749 dolari, iar media celei americane a urcat de la 4,6356 la 4,6403 lei.

Decizia luată de Banca Națională a Elveției de a reduce dobânda de referință cu 25 puncte de bază, la 1,25%, după ce în martie a devenit prima bancă centrală importantă care a operat o primă tăiere, a oprit evoluția apreciativă a monedei elvețiene, care a atins miercuri maximul ultimelor șapte luni față de euro, iar media francului a scăzut de la 5,2368 la 5,2132 lei.

Lira sterlină și-a temperat creșterea față de euro, iar cursul ei a coborât de la 5,9010 la 5,8945 lei.

Prețul gramului de aur a urcat la 348,3486 lei. Creșterea s-a datorat aprecierii monedei americane și a metalului galben la 2.327,10 - 2.345,90 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 396,43 forinți/euro, iar a celei poloneze s-a întărit la 4,3238 zloți/euro.

Bitcoin a recuperat o parte din pierderile suferite în zilele precedente și a urcat la 64.831 - 66.463 dolari, iar ethereum a crescut 3.535 - 3.622 dolari.

Citit 1096 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2024 16:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.