Statul se împrumută la foc automat

Statul se împrumută la foc automat
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Chiar dacă datoria publică se ridică la 821 miliarde de lei, echivalentul a peste 52% din PIB, Trezoreria Statului se împrumută constant la costuri mai ridicate, ceea ce face ca dobânzile plătite să fie mai mari decât impozitul pe profit plătit de companii. Investitorii profită de găurile bugetare uriașe și solicită dobânzi ridicate, astfel că randamentele titlurilor de stat românești în monedă locală pe 10 ani s-au majorat, la valori mai mici decât cele maghiare, dar mai mari decât cele poloneze.

Joi, Finanțele s-au împrumutat cu aproape 448 milioane de lei, certificatele de Trezorerie cu discount fiind scadente în august 2025, pentru care va achita un randament mediu de 5,79%, chiar dacă valoare programată a fost de 800 milioane de lei, în condițiile în care cererea a fost de doar 598 milioane de lei.

În piața valutară, tranzacțiile se realizau într-un culoar îngust, 4,976 - 4,977 lei, astfel că media euro a scăzut marginal, de la 4,9772 la 4,9765 lei. Leul a profitat atât de nivelul mai ridicat al apetitului pentru risc, dar și de majorarea ofertei la casele de schimb, alimentată de românii care muncesc în străinătate şi s-au întors acasă pe perioada concediilor.

Segmentul monetar a fost calm. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 5,58%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,61%, după creșterea modestă de marți, iar cel la 12 luni s-a oprit la 5,65%.

Euro a crescut la 1,1126 - 1,1166 dolari, valori care nu au mai fost atinse din iulie 2024, când cotația maximă a fost de 1,1229 dolari. Evoluția a coborât cursul monedei americane de la 4,4781 la 4,4668 lei.

Traderii internaționali au ales moneda elvețiană pentru protecție, astfel că media acesteia a urcat de la 5,2350 la 5,2492 lei.

Aprecierea lirei sterline, stimulată de îmbunătățirea activității sectorului privat din Marea Britanie, a ridicat cursul de la 5,8312 la 5,8613 lei.

Prețul gramului de aur a coborât marginal, la 360,0863 lei, evoluție datorată deprecierii monedei americane și retragerii metalului galben la 2.494,60 - 2.515,10 dolari/uncie.

Războiul purtat de Guvernul Orban cu Banca Națională a Ungariei, în privința politicii monetare prudente, a depreciat cursul monedei maghiare la 393,94 forinți/euro. În schimb, cea poloneză s-a întărit la 4,2850 zloți/euro.

Bitcoin s-a apreciat la 59.807 - 61.410 dolari, iar ethereum, la 2.585 - 2.645 dolari.

Citit 992 ori Ultima modificare Joi, 22 August 2024 17:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.