Sectoarele cu cele mai multe locuri de muncă vacante

Sectoarele cu cele mai multe locuri de muncă vacante
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Numărul locurilor de muncă vacante în România a fost, în ultimul trimestru al anului anterior, de 34.300, în creștere cu 1.000 față de aceeași perioadă din 2023, dar în scădere cu 5.600 față de trimestrul trei din 2024, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, de la un trimestru la altul, rata locurilor de muncă vacante a fost 0,67 la sută, în scădere cu 0,11 puncte procentuale, iar cele mai mari rate s-au înregistrat în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (1,52 la sută), administrația publică (1,46 la sută), respectiv activități de spectacole, culturale și recreative (1,43 la sută). De asemenea, circa 18 la sută din numărul total al posturilor disponibile s-a concentrat în industria prelucrătoare (6.300 locuri vacante), unde valoarea ratei a fost 0,59 la sută.

La nivel general, sectorul bugetar a însumat aproape o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 4.000 de locuri s-au regăsit în administrația publică, 3.300 locuri în sănătate și asistență socială, iar 1.200 de locuri în învățământ.

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în tranzacții imobiliare (0,17 la sută), alte activități de servicii (0,18 la sută), respectiv în industria extractivă (0,22 la sută). În aceleași activități economice s-au înregistrat și cele mai puține locuri de muncă vacante (sub 100 locuri vacante pentru fiecare în parte).

Citit 1486 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Februarie 2025 22:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.