Indicii ROBOR au revenit pe creștere, înainte de alegeri

Indicii ROBOR au revenit pe creștere, înainte de alegeri
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La începutul săptămânii viitoare vom afla care va fi drumul României pentru următorii ani - în Uniunea Europeană și NATO sau spre Rusia şi anii '80.

Noul președinte al ţării, oricare va fi el, se va confrunta cu mari probleme sociale și economice, în condițiile în care PIB-ul României a crescut anul trecut cu doar 0,8%, iar avansul în primul trimestru din acest an a fost de numai 0,2% față de perioada similară din 2024, conform datelor prezentate de INS.

După primul tur al alegerilor prezidențialelor, mulţi investitori străini şi locali au decis să iasă din piața valutară, iar euro a atins joia trecută maximul istoric de 5,1222 lei. Pentru a stinge „incendiul", banca centrală a fost nevoită să vândă circa 6 miliarde euro, conform analiștilor Erste Bank, și să sterilizeze lichiditatea din piața monetară, ceea ce a ridicat nivelul dobânzilor interbancare şi al indicilor ROBOR.

Joia aceasta, cursul euro a scăzut marginal, de la 5,1036 la 5,1032 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,102 - 5,107 lei.

Cu câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor, indicii ROBOR au revenit pe creștere, ca urmare a creșterii temerilor față de o schimbare a drumului european al României. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 7,20 la 7,29%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,36 la 7,33%, iar cel la 12 luni s-a majorat de la 7,41 la 7,44%.

După ce au atras marți 1,6 miliarde de euro din piaţa locală, prin două emisiuni de titluri de stat, Finanțele s-au împrumutat joi cu 867 milioane de lei printr-o emisiune cu scadența în aprilie 2026. Valoarea programată a fost de 500 milioane de lei, iar Trezoreria a acceptat un nivel mediu ponderat al randamentului de 8,34%/an.

Cu ochii pe negocierile comerciale dintre SUA și China

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1172 - 1,1228 dolari, investitorii urmărind cu atenție modul în care se desfășoară negocierile comerciale dintre Statele Unite și China. În piața locală, cursul dolarului a crescut de la 4,5335 la 4,5554 lei.

Media francului elvețian a coborât de la 5,4412 la 5,4394 lei, iar cea a lirei sterline, de la 6,0523 la 6,0511 lei.

Media monedelor din regiune s-a apreciat la 4,2378 zloți/euro, respectiv, 403,25 forinți/euro.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 471,3738 lei la 463,9693 lei, ca efect al deprecierii metalului galben la 3.120 - 3.194 dolari/uncie.

Bitcoin scădea joi la 101.563 - 103.891 dolari, iar ethereum, la 2.518 - 2.644 dolari.

Citit 409 ori Ultima modificare Joi, 15 Mai 2025 16:43

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro