Din decembrie, Acceleratul - mai scump, Rapidul - mai ieftin

Din decembrie, Acceleratul - mai scump, Rapidul - mai ieftin
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Tariful călătoriilor cu Acceleratul va fi mai mare, iar cel al curselor cu Rapidul va fi mai mic din 11 decembrie, atunci când cele două tipuri de trenuri vor intra în aceeaşi categorie, InterRegio *

Mersul trenurilor 2011/2012, care intră în vigoare pe 11 decembrie, aduce cu sine o reclasificare a trenurilor, în urma căreia rangurile curselor feroviare din România vor fi similare cu cele din Uniunea Europeană. Astfel, Personalele se vor intitula Regio (R), iar Acceleratele şi Rapidele vor deveni InterRegio (IR). Doar trenurile Intercity (IC) îşi vor păstra actuala denumire.

Reclasificarea generează şi unele modificări de preţ, însă doar la cursele cu Acceleratul şi Rapidul. Pentru că, din 11 decembrie, acestea vor face parte din aceeaşi categorie, InterRegio, tariful lor va fi undeva între actualele tarife ale celor două ranguri de trenuri. „Va fi practicat un tarif intermediar pentru trenurile de tip InterRegio, între tarifele de tren Accelerat şi Rapid (cu circa 22 la sută mai puţin decât la Rapid şi cu circa 12 la sută mai mare decât cel de la Accelerat). Prin tariful de InterRegio aplicat, abonamentele emise la tren Rapid vor scădea cu o sumă cuprinsă între 40 şi 140 de lei pe abonament, iar cele de la tren Accelerat vor creşte în medie cu 10 lei pe abonament”, a explicat CFR Călători. Tarifele la trenurile Intercity şi Personale, viitoarele Intercity şi Regio, vor fi păstrate.

Reduceri suplimentare

Tot din 11 decembrie, CFR Călători va aplica un procent de fidelitate, care va menţine un tarif convenabil la călătoria cu mai multe trenuri ale companiei. Astfel, vor fi aplicate reduceri de zece la sută pentru două trenuri, 15 la sută pentru trei trenuri şi 20 la sută pentru patru trenuri, procentele urmând a fi aplicate la biletele întregi pentru adulţi şi la cele cu 50 la sută reducere pentru copii.

Procentul de fidelitate la călătoriile cu mai multe trenuri va fi aplicat simultan cu reducerea de anticipaţie. De asemenea, va fi aplicată o reducere de cinci la sută la biletele vândute online, pentru perioadele în care nu vor exista alte oferte la acest canal de distribuţie. Vor fi păstrate şi ofertele existente, dintre care amintim Minigrup 2-5, Cartea VSD sau Călătoria dus-întors.

O altă noutate este aceea că biletul de tren va putea fi utilizat ca bon fiscal.

Achizițiile în avans, neafectate

Biletele de călătorie cumpărate înainte de 11 decembrie vor fi valabile și după trecerea la noul mers de tren, fără plata unor diferenţe, a anunțat CFR Călători. Tichetele de Personal vor fi valabile pe trenurile Regio, cele de Accelerat sau Rapid - pe trenurile InterRegio, iar cele de Intercity - pe Intercity. Vor plăti o diferență de preț doar cei care vor dori să călătorească la clasa superioară sau cu un tren de rang superior ori pe altă rută.

Peste 1.300 de curse interne

Noul mers al trenurilor va fi valabil până la data de 8 decembrie 2012. El va include 70 de trenuri internaţionale (patru Intercity, 40 InterRegio şi 26 Regio) şi 1.336 de trenuri naţionale (28 Intercity, 198 InterRegio şi 1.110 Regio).

Durata călătoriilor pe unele tronsoane feroviare din ţară va fi redusă şi vor fi realizate noi legături directe cu trenuri InterRegio, între Capitală şi mai multe oraşe din Ardeal.

Citit 2440 ori Ultima modificare Joi, 24 Noiembrie 2011 23:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.