Un miliardar indian vrea să reia producția la combinatul siderurgic din Galaţi

Un miliardar indian vrea să reia producția la combinatul siderurgic din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Restricțiile pe care Uniunea Europeană le-ar putea impune importurilor de oțel non-UE, chiar de anul viitor, par să pună lucrurile în mișcare în siderurgia românească, aducând speranțe atât pentru Liberty Galați, cât și pentru combinatul ArcelorMittal Hunedoara.

Un consorțiu european condus de compania de trading Steel Mont a înaintat o propunere pentru reluarea activității și, posibil, achiziția combinatului siderurgic Liberty Galați, scrie Economedia. Potrivit federației europene a asociațiilor de comerț cu metale (EUROMETAL), documentele au fost depuse la administratorii Liberty pe 23 septembrie. Existența propunerii a fost confirmată pentru „Viața liberă” de administratorul concordatar al Combinatului.

La început, doar tablă groasă

Propunerea vizează pentru început reluarea producției de tablă groasă la Galați, printr-un contract de tolling (procesare la comandă), dar și o eventuală achiziție a combinatului. Steel Mont subliniază că reluarea activității combinatului este esențială pentru menținerea independenței României în aprovizionarea cu oțel, în special pentru industrii precum apărarea, construcțiile navale, energia și infrastructura.

Situația este complicată de faptul că accesul UE la oțelul importat ar putea fi semnificativ redus chiar de anul viitor. Aceasta se va datora cotelor mai stricte și taxelor majorate ce urmează să fie introduse în locul măsurilor de protecție actuale, precum și intrării în vigoare a Mecanismului de Ajustare la Frontieră pentru Carbon (CBAM) în 2026. Toate acestea fac ca problema unei producții interne stabile de oțel să fie și mai importantă, potrivit surselor din piață.

Propunerea consorțiului se bazează pe o abordare cuprinzătoare, care include furnizarea de materii prime, operațiunile de taxare, achiziționarea de produse finite, precum și posibilitatea achiziției complete ulterioare a combinatului. Consorțiul reunește expertiza internațională, securitatea materiilor prime și soliditatea financiară, cu Steel Mont în centrul său, potrivit Steel Mont.

Profit.ro scrie că Steel Mont, cu sediul la Düsseldorf, se ocupă de comerțul, producția și transportul oțelului și altor mărfuri, având filiale la Londra, Kiev, Istanbul, Dubai, Milano, Mumbai și Tianjin. Compania este condusă de omul de afaceri indian Rajesh Saraiya. Potrivit datelor de pe site-ul companiei, veniturile anuale ale companiei depășesc 100 milioane de euro la nivel global, mai scrie sursa citată.

Se așteaptă în continuare o decizie a Guvernului

Liberty Galați a intrat în concordat preventiv în luna martie, iar în august i-a fost omologat planul de restructurare. În septembrie, premierul Ilie Bolojan a înființat un Comitet interministerial de protejare a interesului statului la combinatul Liberty și la fabrica Liberty Tubular Products Galați, ambele controlate de miliardarul indian Sanjev Gupta.

Cele două companii au primit de la statul român, prin Exim Bank, 300 milioane de euro să producă 172.000 de tone de oțel pe lună, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, de la 1 septembrie 2025, majoritatea angajaților au intrat în șomaj tehnic, măsură care s-a prelungit și în octombrie, iar reluarea integrală a producției este incertă. Creanțele totale ale statului român la Liberty, inclusiv cea de la ANAF, se ridică la circa 500 milioane de euro.

Restanțele salariale nu s-au achitat nici până pe 9 octombrie, iar pe grupurile sociale ale siderurgiștilor circulă anunțuri de mobilizare la un nou protest la Combinat, care ar putea avea loc pe 13 octombrie.

Între timp, se așteaptă implicarea Guvernului României pentru deblocarea situației, lucru care a devenit posibil din 30 septembrie, dată la care a expirat termenul de grație acordat de stat actualului patron, Sanjeev Gupta, de a veni cu garanții suplimentare de plată. Astfel, după 30 septembrie, statul român, cel mai mare creditor al Combinatului, poate cere oricând acționarului principal Sanjeev Gupta plata anticipată a celor 300 milioane de lei primiţi de la Exim Bank.

Siderurgiștii din Hunedoara, rechemați la muncă din 1 noiembrie

Pe de altă parte, Combinatul siderurgic ArcelorMittal din Hunedoara recheamă la muncă toți angajații, începând cu 1 noiembrie, în condițiile în care sunt create premisele pentru repornirea liniei de laminare cu oțel adus din Ucraina, a anunțat președintele Sindicatului "Siderurgistul", Mircea Bordean, relatează Agerpres. Producția fabricii hunedorene fusese oprită în 12 septembrie, angajații au fost trimiși în șomaj tehnic cu 75% salariu și se deschisese o schemă de plecări voluntare. Acum însă, ArcelorMittal Hunedoara nu mai caută să reducă personalul, ci să-l păstreze. „Combinatul va reporni după data de 1 noiembrie, iar materia primă vine din Ucraina, de la combinatul din Krivoi Rog, care este tot o fabrică a grupului Arcelor. Acolo vor face bloomuri de oțel pentru Hunedoara, care va produce laminate lungi. În funcție de prețul energiei electrice și cel al fierului vechi, se va deschide și oțelăria electrică", a declarat liderul sindical.

Citit 8206 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Octombrie 2025 01:04

29 comentarii

  • postat de Camelia
    Vineri, 10 Octombrie 2025 17:12
    86.124.201.***
    @ Gălățean get beget,
    Nica este seful si a fost uitat. Cica are dubla cetatenie romano-indiana (dupa mustata se cunoaste).
    0
    1
  • postat de Bombonel psd
    Vineri, 10 Octombrie 2025 15:51
    78.213.182.***
    Înainte ar trebui desecretizat contractul ăla făcut de năstase să mai bage niște pușcărie. După îl vindem la indieni săraci.
    0
    5
  • postat de Pentru reusita schimbati actorii.
    Vineri, 10 Octombrie 2025 14:40
    46.97.169.***
    Asta-i Gupta, undercover. :-))
    Vine pe cai mari, pozează în salvator, se împumuta iar la Eximbank ptr relansare.
    Când vede banii în cont, o roieste la Dubai. :-))
    0
    4
  • postat de florin
    Vineri, 10 Octombrie 2025 13:18
    86.124.202.***
    In iarna aceasta combinatul nu va porni!Nu producem destulă energie electrică!Din ce producem trebuie sa sprijinim Moldova și Ucraina!(Odessa a fost bombardata urit)!Deci luați a gindul că va porni!
    4
    2
  • postat de florin
    Vineri, 10 Octombrie 2025 13:14
    86.124.202.***
    ,,veniturile anuale ale companiei depășesc 100 milioane de euro la nivel global, mai scrie sursa citată.,,
    Sa fim serioși veniturile anuale nu acoperă costurile pt o lună de producție a combinatului!
    1
    3
  • postat de Plătiți somajul muncitorilor ca o sa rămâneți doar managerii și tesa...
    Vineri, 10 Octombrie 2025 13:02
    46.97.169.***
    Primul pas trebuie sa-l vizeze pe Gupta. Eximbank ar fi trebuit sa declare creditele scadente pe 1 Octombrie. Nu s-a făcut!
    Zvonurile cu petitorii vor opri demisiile, aproape 500 în 2025?
    0
    4
  • postat de Terente...din Galati
    Vineri, 10 Octombrie 2025 12:29
    89.136.6.***
    Fie vorba, vorbind despre Umbrarescu...Daca se inchide "casieria", nu mai misca nimic nici la el. La Otelul Rosu, se merge in ritm de melc, desi este de 5o decat CSG. Nu poate de unul singur, clar!
    1
    4
  • postat de La gunoi cu toti liderii de sindicat TRADATORI!
    Vineri, 10 Octombrie 2025 12:22
    46.97.169.***
    Ca fapt divers.
    Pe lângă schimbarea patronului, ar trebui ca in combinat sa exista un nou sindicat reprezentativ, in care sa nu se regăsească NICIUNUL din liderii actuali mici sau mari, FARA EXCEPȚIE!
    0
    5
  • postat de Iancu Jianul
    Vineri, 10 Octombrie 2025 12:19
    5.13.144.***
    @1960 Romania nu mai are industrie dupa ultima generatie de meserioasi anii 1996-2000! Abramburica ministra aia a CASAPIT efectiv citez: nu ne trebuie noua scoli profesionale! GENOCID... petrov,varan
    1
    1
  • postat de Toți găinarii trag la Galați. Oare de ce?
    Vineri, 10 Octombrie 2025 12:13
    46.97.169.***
    Pe bune? În doare pe indianul asta de "independenta de oțel a României"? :-))
    Si pe Gupta l-a durut atât de mult de România, încât a ciordit sutele de milioane acordate de Stat pentru a evita somajul.
    0
    4
  • postat de CSG
    Vineri, 10 Octombrie 2025 12:03
    46.97.169.***
    Asocierea Metivest - UMB este singura care poate asigura viitorul Combinatului. Sau Metinvest acționar unic. UMB vizitează azi secțiile din Combinat.
    Uitati de Indianul mentionat in articol.
    1
    3
  • postat de Foame
    Vineri, 10 Octombrie 2025 11:30
    93.122.249.***
    Capusa mairon, ce distrus combinatu, doar? Ca sa nu mai vorbim de ciracii ce au creat aceasta capusa cu psd in frunte….jalnica clasa politica ce a ruinat intreaga tara cu salarii de 15000€…in rest foa
    1
    2
  • postat de macarie banu
    Vineri, 10 Octombrie 2025 11:26
    89.137.225.***
    ni s-a dus vestea in India...bai nene,mergeti la Galati,se fac bani in draci si ca sa pleci iti mai da si statul...ascultati colinde americane,gen'gingle bells" in limba indiana...sa va obisnuiti...
    1
    3
  • postat de Me
    Vineri, 10 Octombrie 2025 11:09
    89.136.236.***
    Fara indieni, au aratat ce fac.
    Cand cineva te fraiereste odata , sa-i fie rusine. Cand o face a doua oara, sa-ti fie rusine.
    0
    3
  • postat de Lucian Leonte
    Vineri, 10 Octombrie 2025 10:44
    217.166.251.***
    Nu avem nevoie de astfel de investitori. Mittal, Liberty sunt tot miliardari indieni. Ati vazut in ce situatie a ajuns combinatul sub managementul lor. Deci, investitorii ar trebui sa fie romani.
    0
    4
  • postat de Nimic nu este și nu va fi întâmplător. Hoția la nivel de artă ,asta s a întâmplat la Galați ,
    Vineri, 10 Octombrie 2025 10:41
    185.53.197.***
    Prima întrebare : unde sunt banii furați ? De ce statul nu solicita rambursarea celor 300 de milioane dați prin Exim Creantele către ANAF!? Banii creditorilor?! Hoții striga hoții!
    0
    3
  • postat de Ghici
    Vineri, 10 Octombrie 2025 10:38
    176.5.130.***
    Un lucru bun pentru dumneata,nu trebuiește sa-ti schimbi periuța.Vei ramane tot pe stilul de periat indieni.
    1
    0
  • postat de Tare
    Vineri, 10 Octombrie 2025 08:26
    5.13.180.***
    Din lac in put
    0
    3
  • postat de IULIAN
    Vineri, 10 Octombrie 2025 00:00
    89.137.30.***
    Poate amerindienii din rezervații...se pare că prostia și idioțenia nu au limite,să ma scuze noul maharajah care vrea să preia Combinatul.
    1
    3
  • postat de csg 1960
    Joi, 09 Octombrie 2025 22:26
    89.136.7.***
    Daca se inchide combinatul orasul moare si se pierd si meseriile toate si si scoala nu va mai pregati meseriasi in domeniu ! Romania nu va mai avea industrie deloc !
    15
    13
  • postat de Bdhfhf
    Joi, 09 Octombrie 2025 21:03
    83.98.83.***
    Nu v-ați săturat de miliardarii ăștia indieni? Nimic bun nu au adus ăștia. Numai la prăduială au venit.
    1
    39
  • postat de Cetățean
    Joi, 09 Octombrie 2025 21:00
    109.166.133.***
    Iar indieni !?!?!?
    3
    31
  • postat de Gigel
    Joi, 09 Octombrie 2025 20:27
    86.124.201.***
    Alti miliardari nu mai sunt?
    3
    30
  • postat de Dorel
    Joi, 09 Octombrie 2025 20:11
    86.124.202.***
    Asa se fac afacerile "mondiale": cumperi un combinat cu 50 mil. USD, primesti despagubiri de 110 mil. USD, mai furi de la stat 300 mil € si apoi "vinzi" afacerea cu circa 1 miliard USD (datorii)...
    1
    35
  • postat de Aderin
    Joi, 09 Octombrie 2025 20:06
    109.166.131.***
    Cine a dus la jalnica conducere a combinatului la ora actuală?
    Cine răspunde pentru anii de management prost?
    Cine mai crede că un străin vrea sa facă profit in țară ta?
    Unde a fost guvernul până acum
    4
    32
  • postat de Stoica
    Joi, 09 Octombrie 2025 19:44
    223.118.50.***
    Cum se bat ei toți investitorii sa cumpere colosul cu datorii uriașe! Fumigena și asta la fel ca și aia cu Umbrarescu. Daca era așa de profitabil , îl mulgea Gupta!!
    6
    25
  • postat de CTP
    Joi, 09 Octombrie 2025 19:23
    89.137.230.***
    Nici nu se compară prețul pentru tancurile Abrams cu cât ar putea da statul ca să preia combinatul. Oricum ar rămâne la sfârșit cu mai mult fier vechi.
    12
    9
  • postat de Quaestio
    Joi, 09 Octombrie 2025 18:45
    86.124.202.***
    Galatiul ca un panou Publicitar - toata lumea lipeste Anunturi , da' nimeni nu vine cu banii ... si Scena ramane Goala .
    Costul de Productie(energia) e toata Cheia . Si ea e in mana Politicului .
    2
    24
  • postat de Gălățean get beget
    Joi, 09 Octombrie 2025 18:29
    86.120.239.***
    Alt indian.Astia sau vorbit între ei .Sau Pucheanu și Fotea fac parte din casta lor
    4
    34

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro