Scandal macro la magazinele MIC.RO
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Scandal macro la magazinele MIC.RO
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Mai bine de jumătate din magazinele MIC.RO deschise în municipiul Galaţi au fost închise după numai câteva luni de funcţionare şi peste două treimi din angajaţi au intrat în preaviz *

Concedieri colective

Dintre cei 110 de gălăţeni care lucrau în reţeaua de magazine MIC.RO, mai bine de două treimi au primit decizii de încetare a relaţiilor de muncă, ne-a dezvăluit, sub protecţia anonimatului, una dintre persoanele concediate. „Au fost daţi afară 65 de oameni, printre care mă număr şi eu. Deciziile de desfacere a contractului individual de muncă ne-au fost înmânate săptămâna trecută, pe 7 decembrie. Perioada de preaviz expiră pe 5 ianuarie 2012, dată până la care trebuie să muncim patru ore pe zi”, ne-a declarat fosta angajată a retailerului MIC.RO.

Tânăra, care lucra ca vânzătoare la un magazin din Micro 19, nu a vrut să-şi dezvăluie identitatea de teamă că nu-şi va mai primi banii pe care compania trebuie să-i vireze angajaţilor pe care i-a concediat. „Avem de încasat salariul pentru orele lucrate în luna noiembrie, din care nu am primit decât jumătate la începutul acestei săptămâni, un salariu compensatoriu în februarie 2012 şi garanţia, tot la anul, în martie”, a spus fata. Garanţia, a explicat ea, reprezintă suma de 85 de lei care li s-a reţinut, ei şi colegilor ei, lună de lună din leafă, pentru a acoperi eventualele pagube rezultate din furturi sau distrugeri.

17 magazine închise din 26

Ca şi majoritatea colegilor ei, fata lucra în reţeaua MIC.RO din primăvara acestui an. „Eu am fost angajată în luna aprilie. În septembrie, la o penultimă şedinţă cu personalul, directorul regional, Tiberiu Mădescu, ne-a spus că nu vor fi daţi oameni afară, că va veni marfă, că nu vor fi închise magazine. Nu s-a întâmplat aşa, din contră. Acum, dintre cele 26 de magazine din Galaţi, doar nouă mai sunt deschise”, ne-a spus tânăra.

Un alt fost angajat al reţelei a catalogat drept „genocid” cele întâmplate la Galaţi şi i-a avertizat pe colegii din restul ţării că vor avea aceeaşi soartă. „Aviz oraşelor şi colegilor care se simt vizaţi, care miros ceva, dar nu sunt siguri. Fără dubii, închiderea şi evacuarea lor din MIC.RO va veni ca o moarte subită. La Galaţi a fost un adevărat genocid - au închis 11 magazine într-o zi, iar a doua zi au urmat încă şase locaţii”, a afirmat, într-un comentariu postat pe internet, un gălăţean care şi-a spus Maxx.

Cuvintele lui au apărut în secţiunea comentarii a unui articol legat de declinul reţelei MIC.RO de pe blogul simplybucharest.ro, secţiune pe care angajaţii retailerului au transformat-o în forum de discuţii în ultimele zile.

Maxx vorbeşte acolo şi despre modul în care s-a făcut golirea magazinelor MIC.RO, după anunţarea închiderii. „Marfa a fost mai întâi inventariată în câteva cazuri, în altele ea a fost pur şi simplu înghesuită în saci negri şi aruncată în două maşini şi îndesată cu picioarele. În nebunia evacuării spaţiilor nu s-a ţinut cont de cum se cuplează marfa în saci şi de cum se aşază aceasta în maşina de transport, care era una mică şi, normal, au apărut produse care s-au deteriorat. Actele şi arhiva au fost pur şi simplu aruncate pe jos”, a relatat Maxx.

Spuneam mai sus că angajaţii aflaţi în preaviz trebuie să lucreze timp de patru ore pe zi, până la data de 5 ianuarie 2012. Însă, în condiţiile în care cele mai multe dintre magazine sunt închise, acest lucru este imposibil, spun cei concediaţi. „Salariaţilor nu li se permite accesul în magazine, pentru că stocurile sunt pe zero”, ne-a spus fosta vânzătoare din Micro 19.

Furnizorii nu mai aduceau demult marfă

Jurnaliştii bucureşteni au dezvăluit recent că MIC.RO nu şi-a plătit furnizorii de marfă, restanţele către aceştia cumulând 38-40 de milioane de euro, şi, în lipsa unor garanţii că-şi vor recupera banii, unii dintre ei ar fi depus deja cereri de insolvenţă.

Fără să poată confirma aceste informaţii, gălăţeanca ce a lucrat la un asemenea magazin din Micro 19 ne-a spus doar că a observat cum furnizorii au încetat, unul câte unul, să-i mai aducă marfă. „Minimax, care livra produse alimentare şi nealimentare, nu a mai adus marfă din august. Galaxy, care livra legume şi fructe, nu a mai adus din septembrie”, a declarat tânăra.

Trebuie să spunem că l-am contact, luni, pe directorul regional al reţelei MIC.RO, Tiberiu Mădescu, solicitându-i un punct de vedere faţă de cele afirmate de foştii săi subalterni. Acesta ne-a spus, însă, că nu poate face acest lucru, Departamentul de Marketing al retailerului fiind singurul în măsură să comunice cu presa. Tiberiu Mădescu ne-a asigurat că le va transmite colegilor de la Marketing datele noastre de contact, însă nimeni de acolo nu ne-a sunat până marți.

MIC.RO vroia să depăşească toate frontierele cunoscute în retail”

MIC.RO Retail SRL, firma pe care s-au făcut angajările, a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului în octombrie 2009. Bilanţul pe acel sfârşit de an a fost pozitiv, societatea declarând la Finanţe un profit net de 7.279 de lei, cu zero salariaţi. În 2010, când firma ajunsese deja la 534 de angajaţi, a declarat o pierdere netă de 50.295.661 de lei! O explicaţie ar putea fi aceea că, la acea vreme, reţeaua era în expansiune - închiria spaţii, le renova şi le amenaja respectând conceptul unui magazin mic, de cartier.

De altfel, tocmai cu aceste investiţii se lăudau, la acea vreme, deţinătorii acestei mărci, Dinu Patriciu şi oamenii săi. Într-un articol preluat de Money.ro în septembrie 2010, Dan Ionescu, fost director de operaţiuni la Rompetrol, spunea că reţeaua MIC.RO ajunsese la 91 de magazine şi se apropia de ţina de 100 de unităţi pe care conducătorii proiectului şi-o asumaseră în prima jumătate a acelui an. Obiectivul, spunea Ionescu, era ca Mercadia Holland, sub care funcţiona brandul MIC.RO şi afacerea Bet Arena Café, era să depăşească toate frontierele cunoscute în retail” şi să ajungă în trei ani la 3.000 de magazine în toată ţara.

O schemă Ponzi

Tot în septembrie 2010, oamenii lui Dinu Patriciu anunţau că multe dintre magazinele MIC.RO urmau să fie dezvoltate în parteneriat cu mici antreprenori, numiţi asociaţi, care trebuia să depună o garanţie de 7.000 de euro, similară unei taxe de franciză, să se ocupe de unitatea comercială şi să primească în schimb un anumit procent din vânzări.

Iată ce spunea despre această schemă jurnalistul Vlad Petreanu de la B1 TV, săptămâna trecută, când eşecul reţelei devenise deja o certitudine. O să spuneţi că e ridicol să vorbim de moralitate în afaceri, iar eu să răspund că aşa e, până la un punct - punctul de la care un business devine o escrocherie. Dl. Patriciu a ales un model de business în care oamenii au trebuit să plătească pentru a participa, după care sistemul s-a gripat pentru că n-a reuşit să scape de el la timp. Cam ca la Caritas, dacă mai ţineţi minte. Un joc piramidal, o schemă Ponzi”, a scris Vlad Petreanu într-o postare din 5 decembrie, de pe blogul său, petreanu.ro.

Citit 10751 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2011 18:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.