Greva a modificat programul de la Ţevi Sudate
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Greva a modificat programul de la Ţevi Sudate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea fabricii de ţevi sudate de pe platforma ArcelorMittal Galaţi a modificat programul unităţii din cauza grevei declanşate joi de angajaţii nemulţumiţi de oferta salarială pentru anul în curs. Amintim că protestului i s-au raliat cei mai mulţi dintre muncitorii din producţie, fapt care a generat oprirea fabricii. În schimb, restul colegilor şi personalul TESA au refuzat să-şi întrerupă activitatea, continuând să livreze produsele aflate pe stoc. Aceştia din urmă vin la serviciu de la 8,00 la 16,00, în timp ce greviştii, care obişnuiau să lucreze în două schimburi, vin acum la unitate doar în intervalul orar alocat turei de dimineaţă (6,30-14,30) şi protestează prin inactivitate.

Discuţiile lor cu patronatul, permanente după eşuarea negocierilor salariale, au continuat şi marţi, fără a se încheia cu un acord. Liderii greviştilor cer majorarea cu până la 200 de lei a lefurilor şi cu 50 de lei a primelor. Patronatul le oferă, însă, doar un bonus de 2 la sută în iulie şi unul de 2,5 la sută în decembrie, ultimul fiind condiţionat de bilanţul de la final de an.

Protestatarii de la ArcelorMittal Tubular Products Galaţi au intrat miercuri în a cincea zi de grevă.

 

Citit 1878 ori Ultima modificare Marți, 03 Aprilie 2012 18:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.