Sprijin guvernamental de până la 33.000 de lei pentru serele distruse
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Sprijin guvernamental de până la 33.000 de lei pentru serele distruse
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Agriculturii a alocat 8,52 de milioane de lei pentru a-i despăgubi pe legumicultorii din Galaţi şi din alte 30 de judeţe ale căror sere şi solarii au fost distruse de căderile masive de zăpadă din ianuarie şi din februarie.

Persoanele fizice vor primi 18 lei/mp pentru geamuri şi 2,25 lei/mp pentru foliile din plastic, în timp ce persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi firmele - plătitoare de TVA - vor primi 24 lei/mp pentru geamuri şi 3 lei/mp pentru foliile din plastic.

"Cuantumul maxim nu depăşeşte echivalentul în lei a 7.500 euro pe beneficiar, adică 33.000 lei", a anunţat ministerul ieri, după ce Guvernul a aprobat sprijinul financiar.

Ninsorile abundente de la începutul acestui an au distrus 397 ha de sere şi solarii din 31 de judeţe, inclusiv din Galaţi, a declarat Mircea Croitoru, consilierul ministrului Agriculturii, citând situaţiile centralizate de primării. "În judeţul Galaţi sunt 927 de beneficiari ai ajutorului guvernamental pentru refacerea infrastructurii afectate de căderile de zăpadă. Ei au declarat o suprafaţă afectată de 88 ha, dintre care 50 ha sunt doar în Matca, unde avem 467 de beneficiari. Ceilalţi sunt din Cudalbi, Cosmeşti, Valea Mărului, Barcea, Drăgăneşti, Munteni, Vânători etc.", a spus Croitoru.

Potrivit acestuia, numărul de beneficiari trebuia să fie mai mare, dar nu toţi legumicultorii ale căror sere şi solarii au fost distruse au apucat să-şi declare pagubele la primării. Cei care au făcut-o au dreptul să depună cererile de sprijin financiar la Direcţia Agricolă, până la 29 iunie.

 

Citit 2038 ori Ultima modificare Marți, 03 Aprilie 2012 23:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.