Vânzarea şi închirierea condiţionate termic - Certificatele energetice devin obligatorii
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Vânzarea şi închirierea condiţionate termic - Certificatele energetice devin obligatorii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conform unui proiect de lege aprobat pe 18 aprilie de Guvern, certificatele energetice devin obligatorii la vânzarea sau închirierea locuinţelor. Mai mult, clădirile folosite pentru servicii publice vor fi şi ele supuse aceluiaşi regim.

Noua prevedere legislativă va completa Legea 372 din 2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Scopul demersului recent al Executivului este de a oferi o protecţie specială cumpărătorilor sau chiriaşilor unei locuinţe, dar şi un standard mai ridicat de confort persoanelor ce beneficiază de servicii publice din partea autorităţilor statului sau instituţiilor. Prezentarea certificatului energetic va fi obligatoriu atât la recepţia lucrărilor noilor clădiri de locuit, cât şi la vânzarea-cumpărarea sau închirierea celor din fondul existent.

Proiectul de lege stipulează şi noi etape în economisirea energiei termice, introducând obligativitatea analizării unor sisteme alternative de energie din surse regenerabile, pentru clădirile ce vor fi construite în viitor, dar şi obligativitatea descreşterii până aproape de zero a consumului de energie al clădirilor. Acest ultim obiectiv are ca termen sfârşitul anului 2020 şi cade în sarcina proiectanţilor şi a investitorilor din construcţii.

Certificatul energetic costă în prezent între 250 şi 600 de lei, în funcţie de suprafaţa clădirii sau a apartamentului. Acesta se eliberează de către un auditor energetic atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, peste 1300 de persoane dobândind această calitate până în prezent.

Citit 2591 ori Ultima modificare Duminică, 22 Aprilie 2012 15:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.