Hidroelectrica vinde energia care mergea până acum la Euro-P.E.C.
Foto: Foto: surse on-line

Hidroelectrica vinde energia care mergea până acum la Euro-P.E.C.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Compania de stat Hidroelectrica scoate la vânzare energie provenită din contractul denunţat cu traderul Euro-P.E.C. din Galaţi. Este vorba de două pachete de câte 12.240 MWh cu livrare în orele de vârf. Preţul de pornire este de 189 de lei/MWh şi include şi tariful de transport, iar perioada de livrare este 1 august - 31 decembrie 2012. Licitaţia este programată să aibă loc joi, 19 iulie, pe Piaţa Contractelor Bilaterale administrată de OPCOM.

Pentru combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, care este nevoit să cumpere energie la suprapreţ din cauză că nu şi-a găsit furnizor după ce contractul cu Hidroelectrica a expirat în ianuarie, preţul energiei pe care compania de stat o scoate acum la vânzare este unul tentant. Cantitatea este, însă, una mică pentru necesităţile producătorului de oţel. În martie, acesta a vrut să cumpere nici mai mult, nici mai puţin de 3,15 milioane MWh! Cantitatea, cerută pentru doi ani, îi era necesară pentru a alimenta cu energie unitatea industrială de la Galaţi şi celelalte unităţi ArcelorMittal din România. Pentru acel pachet, grupul siderurgic era dispus să plătească 200 de lei pe MWh, dar la licitaţie nu s-a înscris niciun furnizor.

Citit 1798 ori Ultima modificare Vineri, 13 Iulie 2012 21:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.