În pieţe, legume de patru ori mai scumpe
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

În pieţe, legume de patru ori mai scumpe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce am trecut prin mai multe pieţe de gros de prin judeţ şi pe drumurile la care oamenii îşi expun legumele şi fructele cultivate lângă casă, chiar ne e greu să înţelegem de ce mare parte din această marfă ajunge pe mesele gălăţenilor la preţuri şi de patru ori mai mari. Aşa cum vă informăm în ediţia de joi a ziarului nostru, în piaţa de gros de la Cosmeşti roşiile se dădeau şi la 1 leu kilogramul, mai ales pentru cumpărătorii care plăteau cu banii jos câteva zeci de kilograme. Ieri, în Piaţa Centrală, „roşiile de câmp”, cum le-au numit comercianţii, se vindeau ieri la prânz cu 4 lei kilogramul. Mai ieftine sunt roşiile mici, dar încă bune de salată, pe care le mai puteţi cumpăra şi la 2 lei, deşi de pe tot mai puţine tarabe. Castraveţii se vând uneori şi la preţ dublu faţă de pieţele de gros. În cantităţi mari îi luaţi la 1 leu kilogramul, iar de pe tarabă preţul ajunge şi la 3 lei. Dar dacă aveţi suficientă răbdare să căutaţi, o să daţi şi peste comercianţii care vând castraveţi cu 2,5 lei. Şi la vinete diferenţa de preţ e similară. La en-gros se dau cu 1 leu sau 1,2 lei kilogramul, iar pe tarabe preţul urcă până la doi lei. La ardei mai aveţi o şansă. Kapia se vând din camion sau din căruţă cu 3,5 lei şi pe alocuri mai sunt şi comercianţi cu tarabe închiriate în pieţe care practică aproximativ acelaşi preţ. Evident sunt şi cei care cer 5 lei pe kilogram sau chiar 5,5 lei. Usturoiul se vinde, deocamdată, cam la aceiaşi bani peste tot. E drept că producătorii îl dau cu 8 lei, dar numai la sac. Pe un kilogram veţi plăti cam 10 lei într-o piaţă de gros şi cu un leu mai mult, dacă îl luaţi de la tarabele din oraş.

Din păcate, preţul îl fac intermediarii şi, cum cei mai mulţi dintre noi nu pot cumpăra sute de kilograme de fructe şi legume o dată, nu prea avem ce face. Respectăm preţul şi ascultăm vântul care ne suflă prin buzunare.

Citit 3311 ori Ultima modificare Vineri, 24 August 2012 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.