-
- De la modest „srl” la brand de rezonanţă naţională * Drumul spre coşmar e pavat cu investiţii imobiliare * De la producţia de uşi metalice la achiziţii de terenuri, credite uriaşe şi proiecte rezidenţiale ciclopice * Criza a dat la iveală slăbiciunile unui management riscant * Vârtejul prăbuşirii SC Beyler SA s-a soldat cu datorii de peste 115 milioane de lei
- De la modest „srl” la brand de rezonanţă naţională * Drumul spre coşmar e pavat cu investiţii imobiliare * De la producţia de uşi metalice la achiziţii de terenuri, credite uriaşe şi proiecte rezidenţiale ciclopice * Criza a dat la iveală slăbiciunile unui management riscant * Vârtejul prăbuşirii SC Beyler SA s-a soldat cu datorii de peste 115 milioane de lei
- Cazul societăţii Beyler SA este un exemplu de cum o afacere cu potenţial de dezvoltare se poate transforma, pe fondul „euforiei” succesului şi al unor decizii manageriale greşite, într-un coşmar cu implicaţii economice şi sociale de proporţii. Pornită iniţial pe linia producerii de uşi metalice, uşi de interior şi tâmplărie din PVC, SC Beyler SA s-a lansat în 2007 într-o aventură imobiliară care s-a încheiat cu un dezastru.
- Rădăcinile afacerii
- Bazele societăţii au fost puse în 1999 de cetăţeanul turc Gulhan Galip, sub forma unui modest „srl” cu sediul în Bucureşti - SC Beyler Decor SRL. Firma a devenit societate pe acţiuni abia în 2001, an în care şi-a mutat şi sediul în comuna Vânători. Denumirea de SC Beyler SA a fost adoptată în 2003. Ca evoluţie a acţionariatului, un prim moment important a fost în mai 2001, când Gulhan Galip a cedat 80 la sută din acţiunile firmei lui Hoş Ahmet. De altfel, în 2004 Galip s-a retras, iar managementul societăţii a fost preluat de acţionarul principal, care şi-a mărit şi participaţia la 99,89 la sută din acţiuni. De-a lungul timpului au mai fost o serie de acţionari minoritari, dar procentele lor, sub 0,1 la sută, au fost în cele din urmă, în 2007, cesionate în favoarea lui Hoş Osman. Acesta din urmă figurează, de altfel, din octombrie 2008 ca ultim administrator al firmei… După intrarea firmei în insolvenţă, în 2009, în urma deciziei Adunării creditorilor, conducerea firmei a fost preluată de un administratorul judiciar, respectiv PricewaterhouseCoopers (PwC).
- Pe uşa… succesului
- Ca activitate economică, punctul forte al SC Beyler SA a fost, fără îndoială, fabrica de uşi metalice şi de interior de la Vânători. Cu o suprafaţă de 80.000 mp, fabrica (648 de salariaţi) a atins la apogeu o producţie de 3.200 de uşi pe lună! Fabrica producea zece modele de uşi, fiecare cu 10 variante de design şi fiecare model cu cinci variante de culoare sau textură. Asta însemna, practic, că Beyler punea la dispoziţia clienţilor un portofoliu de 500 de modele de uşi! Ascensiunea societăţii - de remarcat că, dacă în faza de „srl” avea un capital social de 200 lei, în faza de „sa” a ajuns prin reinvestirea profitului la un capital social de peste 11 milioane de lei - a fost favorizată de o bună poziţionare pe piaţă. Mai exact, cererea de uşi a fost până în 2008 într-o continuă expansiune, la nivelul României fiind vorba de o piaţă de 100 milioane de euro! La început, piaţa a fost dominată de importuri mai degrabă ieftine şi de proastă calitate. Dar treptat, uşile de acest fel au început să piardă teren în faţa calităţii şi designului. Beyler a reuşit să ajungă la un echilibru preţ-calitate (clasa mediu şi premium) care-i satisfăcea pe clienţii români, astfel că brandul s-a impus cu repeziciune, devenind nu numai una dintre cele mai importante mărci ale Galaţiului, ci şi una naţională! Astfel, uşile „Bayler” au ajuns să fie vândute atât prin reţeaua proprie, cât şi prin marile reţele de bricolaj.
- Orbiţi de mirajul imobiliar
- Pe valul succesului, SC Beyler SA părea de-a dreptul invincibilă. În 2007 a ajuns la 89.000 de unităţi vândute, la o valoare de peste 40 milioane de lei. Cererea părea de nestăvilit, iar uşile „Beyler” au ajuns chiar şi pe pieţele externe, din Ucraina, Bulgaria şi R.Moldova până în ţările scandinave, Orientul Mijlociu şi Asia! Din nefericire, euforia succesului avea să nască… monştri în materie de management, prin asumarea unor riscuri prea mari, chiar şi pentru o firmă de succes. Tentaţia cea mai mare a fost aceea de a ataca piaţa imobiliară, la acea vreme considerată un fel de „El Dorado” al afacerilor. Mergând pe această cale, SC Beyler SA a făcut investiţii masive în achiziţionarea de terenuri în vederea dezvoltării unor proiecte imobiliare. În iulie 2007, firma a achiziţionat cu 1,9 milioane de euro lotul de pe str. Domnească în vederea realizării complexului „BeyCity”, iar în decembrie acelaşi an alţi trei milioane au fost investiţi în trei loturi, tot pe str. Domnească, în vederea extinderii proiectului. De asemenea, firma a mai achiziţionat cu 360.000 euro şi un teren la Vânători, tot pentru viitoare proiecte imobiliare. Din păcate, pe fondul lipsei de experienţă a conducerii SC Beyler SA în noul gen de afaceri s-au asumat cu sau fără bună ştiinţă riscuri extrem de mari. Bazată pe o previzionare prea optimistă a vânzărilor de apartamente şi al mersului general al afacerii, firma a contractat un credit de 10 milioane de euro pentru demararea proiectului „BeyCity” - un ansamblu rezidenţial format din patru blocuri. Practic, prin demararea acestui proiect, firma şi-a pecetluit soarta şi, odată cu ea, a declanşat un şir de efecte devastatoare pentru tot lanţul economic din care făcea parte.
- Începutul sfârşitului
- Tot eşafodajul de credite, investiţii în terenuri, politici de marketing s-a prăbuşit în 2008, odată cu debutul crizei economice. Piaţa construcţiilor şi piaţa imobiliară, de care SC Beyler SA era legată prin toate afacerile sale, au ajuns în pragul colapsului. Pe partea de producţie a uşilor, anul 2008 a adus o scădere cu 16 la sută a numărului de uşi metalice vândute, iar evoluţia în 2009 a fost şi mai dramatică. Dacă în 2007 s-au vândut 89.000 de uşi metalice „Beyler”, în 2009 abia s-a ajuns la 10.000 de unităţi! În ceea ce priveşte uşile de interior, prăbuşirea a fost totală. În 2007, Beyler a vândut astfel de uşi în valoare 6,1 milioane de lei, iar în 2008 scăderea a fost de 70 la sută! Declinul a continuat, astfel că, în 2010, s-a luat decizia de a se renunţa la comercializarea acestor produse. Din păcate, în faţa crizei, la SC Beyler SA a lipsit un management care să aibă o viziune de ansamblu asupra businessului, iar acest lucru s-a simţit inclusiv prin lipsa unor încercări vizibile de a contracara scăderea vânzărilor prin acţiuni de marketing sau identificarea unor noi pieţe de desfacere sau canale de distribuţie. De exemplu, potenţialul pieţei externe, care deja reprezenta 12 la sută din vânzările firmei, a fost aproape neglijat. Firma gălăţeană ar fi avut avantajul unor preţuri de producţie mai bune şi avea şi un departament de design care putea onora orice comandă specială. Din păcate, nu s-au mai căutat noi pieţe, asta poate şi din cauza unui eşec înregistrat în 2007 cu o firmă din Ucraina, Elita Dekor, care a luat fără să mai achite marfă în valoare de 3,5 milioane de lei!
- Înglodaţi în datorii
- În afacerile imobiliare, proiectul „BeyCity” s-a spulberat odată cu deteriorarea situaţiei de pe pieţele financiare, limitarea creditării populaţiei şi, implicit, imposibilitatea companiei de a realiza vânzările la care aspira. S-a ajuns la „promoţii” disperate în încercarea de a atrage clienţi, de a evita presiunea creditelor la bănci şi presiunea lipsei de lichidităţi din ce în ce mai pregnante. În această aventură au fost atraşi în jur de 90 de clienţi, dornici să cumpere apartamente, oameni care şi-au pus toată agoniseala la bătaie într-un proiect ce avea să rămână nefinalizat. Pe lângă banii clienţilor, SC Beyler SA a ajuns să „îngroape” în proiectul imobiliar nu mai puţin de 14 milioane de euro! Lipsa de corelare între disponibilitatea resurselor şi capacitatea de recuperare a investiţiilor a dus, în 2009, la intrarea SC Beyler SA în procedura de insolvenţă. Vestea este de-a dreptul devastatoare. Potrivit unui raport întocmit de administratorul judiciar, PricewaterhouseCoopers, SC Beyler SA a ajuns să înregistreze creanţe de 115.864.765 lei, iar la masa credală s-au înscris nu mai puţin de 116 creditori! Numai creditele la bănci erau, în 2009, de 89.941.072 lei. Cele mai mari: Bancpost - 46.941.449 lei, Piraeus Bank - 20.560.581 lei, Raiffeisen Bank SA - 15.119.640 lei. Datorii mari mai aveau de recuperat SC CST Logistik SRL - 12.829.200 lei, ArcelorMittal - 2.856.837 lei şi SC Metal Zone SRL - 2.437.131 lei.
- În pragul disperării
- Vârtejul prăbuşirii SC Beyler SA a fost însoţit şi de o scădere a valorii de piaţă a activelor pe care le deţinea. Mai exact, în 2009, potrivit PwC, valoarea de piaţa a proprietăţilor imobiliare şi a bunurilor mobile aflate în patrimoniul Beyler era de 20.172.300 euro din care: proprietăţi imobiliare - 12.959.737 euro, bunuri mobile - 5.212.517 euro. La acea vreme, valoarea estimată de lichidare a proprietăţilor era de 11.138.500 euro, din care proprietăţi imobiliare 8.399.338 euro şi bunuri mobile - 2.739.151 euro. Problema cea mai mare a fost că, din creanţele SC Beyler SA, creditorii garantaţi au fost în proporţie de doar 67,73 la sută, în timp ce o cotă importantă - 31,46 la sută - a fost formată din creditori chirografari (care au doar un drept de gaj general asupra bunurilor prezente şi viitoare ale debitorului), în această ultimă categorie intrând inclusiv gălăţenii care visau la apartamentele din „BeyCity” şi care s-au trezit peste noapte şi fără apartamente, şi înglodaţi în datorii.
- Epilog de piaţă
- Chiar dacă SC Beyler SA a intrat în insolvenţă în 2009, societatea mai agonizează şi în ziua de azi, dată fiind complexitatea cauzei şi nenumăratele ramificaţii pe care afacerea le avea. Proiectul imobiliar este şi astăzi un coşmar financiar şi juridic pentru cei ce sperau să se mute în „BeyCity”, un calvar care nu are perspective de a se sfârşi prea curând. În ceea ce priveşte producţia de uşi, un fapt aparent paradoxal este acela că marca „Beyler” a supravieţuit. Societatea ProWest Investment SRL a închiriat spaţiile de producţie şi, în iunie 2011, Comitetul Creditorilor Beyler i-a acordat şi drept de licenţă pentru a fabrica şi vinde produse sub marca „Beyler”. Acesta ar putea fi „lăstarul” care să ducă la relansarea unui brand, dar, din păcate, efectele colapsului SC Beyler SA vor avea ecou încă mult timp de aici înainte.
Campania V.L. – „Mari eşecuri economice” / SC Beyler SA - ruleta imobiliară naşte falimente Scris de Ovidiu Amălinei
Ovidiu Amălinei
Articole recente - Ovidiu Amălinei
"Constructorul podului peste Dunăre se joacă cu focul!" Sfântul Gheorghe, ocrotitor spiritual al Tecuciului Directiva "dreptului de a repara", votată în Parlamentul European Infrastructura energetică rusească, lovită de drone Preotul de la parastasul lui Navalnîi, suspendat
Mai multe din această categorie:
