Puteţi emite facturi simplificate, din 2013

Puteţi emite facturi simplificate, din 2013
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De la 1 ianuarie 2013, putem folosi facturile simplificate, în conformitate cu normele OG nr. 15 din 2012 de modificare a Codului Fiscal. Facturile simplificate (cele care conţin mai puţine elemente decât în mod normal) pot fi folosite când valoarea facturii, cu TVA, nu depăşeşte 400 de euro. Regulile stabilesc şi că: „Orice document sau mesaj care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială are acelaşi regim juridic ca şi factura”. Facturile simplificate nu pot fi emise: în cazul vânzărilor la distanţă şi în cel al livrărilor intracomunitare de bunuri efectuate conform art. 143 alin. (2), lit. a - c din Codul fiscal. Nu se folosesc nici când persoana impozabilă, stabilită în ţară, livrează bunuri sau prestează servicii pentru care taxa e datorată în alt stat membru, în care această persoană nu este stabilită, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile în acest alt stat membru.

Factura simplificată conţine: data emiterii, identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile, identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate, suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia.

Citit 2799 ori Ultima modificare Duminică, 11 Noiembrie 2012 15:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.