O firmă gălăţeană a câştigat licitaţia pentru realizarea noii piste a aeroportului din Iaşi

O firmă gălăţeană a câştigat licitaţia pentru realizarea noii piste a aeroportului din Iaşi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Societatea gălăţeană Vega 93, în asociere cu firmele Max Boegl şi UTI Grup, a câştigat licitaţia pentru realizarea noii piste a aeroportului din Iaşi, în lungime de 2.400 de metri. Valoarea totală a contractului este de 139.128.551 de lei, fără TVA (peste 31 de milioane de euro).

Potrivit lui Cristian Adomniţei, contractul dintre Consiliul Judeţean Iaşi şi cele trei firme va fi semnat în cel mult 11 zile. La rândul său, directorul aeroportului din Iaşi, Marius Bodea, a precizat că în total au existat cinci oferte pentru realizarea noii piste, toate eligibile, iar câştigătorul a fost desemnat în baza unui punctaj.

"Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni. Noi sperăm să putem devansa termenul final, astfel încât la sfârşitul anului 2014, noua pistă să fie funcţională. Firmele câştigătoare au capacitatea logistică pentru a devansa termenul", a afirmat Marius Bodea.

Citit 2652 ori Ultima modificare Vineri, 05 Aprilie 2013 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.