Nu declari cota de lapte - o pierzi!

Nu declari cota de lapte - o pierzi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Termenul limită de depunere a declaraţiilor este 14 mai, inclusiv * Cine depăşeşte termenul şi riscă penalităţi usturătoare * Declaraţia nu este opţională *

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Galaţi atrage atenţia deţinătorilor de cotă de lapte pentru vânzări directe că trebuie să depună declaraţiile anuale privind vânzările, respectiv livrările, realizate în anul de cotă 2008/2009.

Reamintim că anul de cotă se încheie la 31 martie 2009, iar declaraţiile anuale trebuie completate şi depuse la centrele APIA până la data de 14 mai 2009, inclusiv. Aceste declaraţii trebuie depuse de către producătorii care deţin cotă pentru vânzări directe şi de către cumpărătorii de lapte (societăţi de prelucrare).

Deţinătorii de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală pe baza datelor din Caietul fermierului.  Precizăm că, în funcţie de cota deţinută, Caietul fermierului este de două tipuri, tip A (pentru cei care au cotă de peste 5.000 de kilograme) şi tip B (pentru o cantitate de sub 5.000 de kilograme).

Este important de menţionat că producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă.

De asemenea, cumpărătorii trebuie să depună, la centrele judeţene APIA, declaraţia anuală privind cantitatea de lapte livrată în anul de cotă 2008/2009, termenul limită fiind tot 14 mai 2009.

Precizăm că, pentru fiecare zi calendaristică de întârziere după termenul de 15 mai, producătorii şi cumpărătorii riscă penalizări de 0,01 la sută, calculate din cantitatea alocată pentru vânzări directe, respectiv pentru livrări.

De asemenea, producătorul care nu respectă termenele şi obligaţiile privind declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a comercializa lapte, prin retragerea cotei la rezerva naţională.

În egală măsură, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă.

Citit 1020 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.