Şi strig frumos, acum, cât se mai poate
fi-n clipă strâns, încet şi efemer:
nu fac nimic pentru eternitate,
nu-i dau, nu-mi dă, nu-mi cere şi nu-i cer!
A vrut să-mi dea...mi-a dat odinioară,
dar a poftit şi-obrazul celălalt,
i-am spus că-i surdă, lacomă şi chioară,
sardonică la rece şi la cald!
M-a pălmuit, mi-a zis cuvinte grele
stăpâna asta-n aer şi în vid,
m-a dat de-a berbeleacul printre stele,
m-a spus la moarte şi m-a poreclit!
I-am spus şi-i spun cu toată-ncărcătura
mea-n care stă cu/minte chiar şi ea:
poţi să te dai oricând/oricum de-a dura...
io-s înainte dinaintea ta!
