Spune-mi, dacă eşti acolo: se aude, se-nţelege cum se-mpiedică plecarea de sfârşitul unui vis, cum această stare-n taină e din ce în ce mai rece şi cum bate-n ceasuri totul, ce am zis şi nu am zis despre mine, despre tine...şi mă-ntreabă despre suflet: cât mai are din lumină, cât…
fluture şi flutură/ vise vi se scutură vi se-mparte zboru-n două/ cu tăiş de lună nouă cu tăiş de lună plină/ aripile prin grădină vi se-mpart la miez de floare/ tocmai tămăduitoare de alean şi de haihuia/ tuturor şi-a nimănuia de urât şi de mâhnire/ că nu-i nimeni să mai…
Aşa am crezut întotdeauna: trebuie să existe Cineva care merită cel mai frumos poem scris vreodată, care aşteaptă o lacrimă sintactică şi morfologică: un fel de iubire desenată pe nisip sau pe zăpadă! Aşa am crezut întotdeauna: Cineva trebuie să înţeleagă de unde începe cercul, când se ştie că nu…
Ce turte minunate făcea mama, pe plită, descântându-le - nu poţi să n-o auzi cum pune de plămadă - făcea puţine, şi-ajungeau la toţi! Vorbea cu ploaia şi vorbea cu grâul, cu DUMNEZEU vorbea despre pământ, şi plămădea, şi frământa, sărmana, cele mai bune turte de oricând! Ş-acum o văd…
numai astfel (n)-a fost, şi (n)-a fost în zadar: eu şi numărul prim, tu şi numărul par - eu nu am ce să-mpart, şi tu ai ce-mpărţi: tu - și ziuă la noapte... tu - şi noapte la zi - eu - la „unu”, la „eu”, şi apoi la „nimic”…
(!) stă peste tot, întruna, în viaţă şi în moarte, în inimă, în lacrămi, aproape şi departe, în gheaţă, în mişcare, în spaţiu şi în timp - e-un substantiv sălbatic, n-ai cum să-l dai la schimb, nimica, niciodată, nu-i poate ţine locul, şi arde, şi-ntreţine, dar poate stinge focul, ţine…
(!) ne-am întâlnit în inima pădurii - mânca o căprioară şi plângea - era-ntuneric, foarte întuneric: (ne)drept, sălbatic, de(n)s, de catifea (!) (!) şi s-auzea doar pulsul veşniciei prin horpăiala lupului flămând, şi - printre ramuri - steaua căprioarei stingându-se aproape de pământ (!) (!) [ce lup hulpav... parcă-i poetul…
!stai liniştită... este-aici... nu pleacă, s-aude cum gândeşte lângă tine, te smulge din greşeală, din păcat şi din strânsoarea zilelor puţine! !te podideşte plânsul, ţi se pare că nu-i, că viaţa-i soră cu minciuna; vrei să-l atingi, dar este nevăzut; vrei să-l auzi, dar tace totdeauna! !adu-ţi aminte: când ai…
!sunt chiar la geamul marelui secret - şi strig, şi bat, mă trece râsul-plânsul, n-aud... nu vrea... şi eu încep a crede că nimeni şi nimica nu-i într-însul! !cred c-am visat şi că visez mereu ce văd şi ce (nu)-mi pare că (nu) este din visul visătorului cel mare: primul…
la stânga, la dreapta, lăuntru şi-afară pământul se strâmbă, pământul se-ndoaie şi curge şi curge şi piere întruna... doamne, ce limpede - ce apă de ploaie (!) se surpă, se sfarmă, se duce la vale cu tot cu nădejde, cu tot cu iubire - ce-adâncă-i tăcerea, ce naltă-i plecarea cu-această-ntâmplare-n…
acesta-i drumul - n-are îndărăt,/ nu te uita în urmă niciodată, mergi înainte chiar dacă-i prăpăd,/ cu fruntea sus, cu inima curată acesta-i drumul minunat sau rău/ - mergi liniştit, nu ai nici o scăpare, eşti pedepsit - cată răspunsul tău/ la orice pas, la orice întrebare vezi ce nu…
am găsit-o într-o călimară/ – aştepta nescrisă, aşteptadinspre nordul visului să vină/ cineva sau altă/cineva şi să-i scoată sufletul afară,/ cât mai ţine (încă!) vremea ei,cât se mai aude orologiul/ prin parfumuri galbene din tei prin parfumuri albe din salcâmii/ daţi în lacrămi de atâta dorpentru cine rabdă (cu tandreţe)/…
să pot cu aceste cuvinteajunge în colţul opus,l-aş spune pe-acel ce mă vinde,aş spune ce încă n-am spus mă ţine ceva la fereastră,mă ţine de când sunt născut,mă ţine o frică de-a voastrăşi-o teamă de-a mea de-nceput îmi trece prin geamuri o piatrăzvârlită de unde nu ştiu,cu milă un câine…
(!) gândurile tale-s trupuri plămădite chiar la rădăcina firului de grâu, unde ciocârlia mugureşte cânturi mirosind a PÂINE până mai târziu, când porneşte zborul fără vro tocmeală, fără ostenire, de la cald la frig, ocrotindu-şi puii pe pământ şi-n ceruri, CA O FRUMUSEȚE-A MARELUI NIMIC (!) (!) gândurile mele-s amăgeli…
(!) şi ieri, şi-alaltăieri - demult, demult - mă aflu-ntr-o răscruce, CA-N POVESTE, şi stau aşa, n-am încotro, nu ştiu pe care drum se află CINE ESTE (!) (!) pe care să apuc? - mă tot întreb - căci toate sunt la fel, şi fiecare e lung, e scurt, misterios,…
Moto: să vină cine ştie să mai vină/ în capul cestui adevăr mărunt/ şi să citească şi să înţeleagă:/ „sunt cel ce sunt”...sunt cel ce sunt”! (Iolanda Cremene) (!) află despre mine că scriu poezii de acreditare. stau în cumpănă – la capăt cu bulgăre de sare. umblu prin fântâni…
Hai, vino până la mine, vino să vezi cum nimeni nu mai trece să se înfrupte din livada mea...!...Nu pot veni, nu pot veni fiindcă locuiesc într-o pasăre cu picioarele rupte! Pasărea aceea...care a fost în livadă când toţi pomii erau albi ca nişte mirese! Un om flămând a zvârlit…
(!) eu n-am avut răbdare niciodată - am căutat-o-ntruna... şi o caut în pas alert (sălbatic) de pian, şi-n tânguiri (domestice) de flaut, şi-n tril (devastator) de liră spartă, şi-n fluierat de mierlă părăsită, şi-n glas îngânător de cuc stingher, şi-n braţe (lungi) de vis şi de iubită - dar…
hai să-ţi dau o floare de salcâm/ tocmai din demult şi din uitare, tocmai din adâncul şi înaltul/ celei clipe tămăduitoare hai să ne jucăm fără de timp,/ fără milă şi fără de vreme - prea-i târziu şi trist în cest acum.../ şi ceva necunoscut mă teme hai să prindem…
(!) e gata... începe pornirea aceea, aici şi acum: ce fast, ce sublim, câtă morgă, ce lux şi desene de fum şi multe sugestii de negru, şi multe nuanţe de gri pun visuri la punct, şi himere, pun flori şi pun punctul pe i...(!) (!) şi surle şi trâmbiţe cântă…
când „este” mai şade acasă,/ şi-„a fost” întârzie puţin, adorm într-„o mie şi una/ de nopţi”... şi mă văd aladin cu lampa făcându-mi dorinţe,/ aşa, câte pot să nu duc, şi visuri cu tine, pe dealul/ acela, de-al nostru, sub rug, pe valea aceea, a noastră,/ sub tei, sub salcâm,…
să vii când clopotele cheamă la vecernie, când toate intră-n adormire şi visare - eu ţi-am împletit o coroană de mirt pentru această clipă de pace devastatoare! știu că tu îmi aduci o coroană de spini - aşa ai zis atunci, când a început să te mire sufletul meu foarte…
asculţi căderea florii de salcâm, demult, de-acolo, dintr-un hăt departe când te uitai la cerul negreşit, la steauă, cum se naşte şi cum arde şi cum se suie-n zare până când salcâmul înfloreşte înc-o dată, şi înc-o dată... şi alergi, şi-alergi prin ad/mirarea ta ne/vinovată, poate ajungi atunci, la început…
Asta-i de ieri...pe cea de azi o caut mâine, într-o sintaxă cu filet extra/veral... să vezi ce lux, ce amănunte-n conjugare, ce pur şi simplu-n psiho/patul conjugal! Şi ai să vezi morfologia-n plecăciune, şi pe genunchi, şi-n declinare, şi-n şpagat, cum repezeala din preludiu-i amăgirea şi destrămarea din postludiul agramat!…
Pagina 1 din 80