Reţea REFĂCUTĂ din temelii. INVESTIŢIE de cinci milioane de euro în siguranţa energetică a Galaţiului
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Reţea REFĂCUTĂ din temelii. INVESTIŢIE de cinci milioane de euro în siguranţa energetică a Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* A fost inaugurată Staţia 220/110 kV de la Barboşi, care va deservi combinatul ArcelorMittal, dar va aduce beneficii şi consumatorilor casnici


 

Atât combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, cât şi consumatorii casnici din judeţul Galaţi vor beneficia de mai multă siguranţă în păstrarea continuităţii în alimentarea şi furnizarea de energie electrică, graţie punerii în funcţiune a noii Staţii 220/110 kV de la Barboşi, investiţie în valoare de peste 5 milioane de euro a Companiei Naţionale de Transport al Energie Electrice (CNTEE) Transelectrica SA. Noua staţie, retehnologizată din temelii, a fost inaugurată ieri, în prezenţa atât a societăţilor care au participat la realizarea investiţiei, cât şi a reprezentanţilor administraţiei publice locale.

După cum a precizat directorul general executiv al Transelectrica, Ion Toni Teau, investiţia a făcută din fondurile proprii ale companiei, lucrările fiind executate de un consorţiu format din SC Romelectro SA şi Electromontaj Carpaţi Sibiu. „Noi nu putem decât să aplaudăm astfel de investiţii şi să ne dorim şi altele de acelaşi calibru”, a declarat primarul Marius Stan, în asentimentul prefectului Dorin Otrocol.

Staţia de la Barboşi a fost înfiinţată în 1966, în special pentru a deservi platforma industrială a combinatului siderurgic, dar în urma investiţiilor derulate de Transelectrica se poate spune că, în prezent, la Galaţi există o nouă staţie electrică. „Prin această retehnologizare, staţia Barboşi a căpătat o altă dimensiune tehnică, una care se traduce prin creşterea siguranţei Sistemului Energetic Naţional în zona Galaţi - Brăila, dar şi în ceea ce priveşte legătura dintre partea de sud a ţării cu nordul Moldovei”, a arătat directorul Sucursalei de Transport Constanţa a Transelectrica, Marian Vâju.

Mai mult, investiţiile vor avea drept efect scăderea costurilor operaţionale ale Transelectrica, lucru care se va reflecta şi în costurile la consumatorul final.

Ce implicaţii are lucrarea

Lucrările de modernizare la Staţia 220/110 kV Barboşi au avut drept principal scop retehnologizarea instalaţiilor electrice aferente celulelor de 220 kV, astfel încât să se asigure un nivel corespunzător exploatării în condiţii de siguranţă, precum şi automatizarea completă a staţiei Barboşi. Staţia este un nod al Reţelei Electrice de Transport în zona de est a ţării, care alimentează platforma siderurgică a ArcelorMittal şi întregeşte bucla de 220 Kv a Sistemului Energetic Naţional prin care se asigură evacuarea în sistem a energiei electrice produse de către SC Termoelectrica SA - Complexul Termoelectric Brăila, transferul acesteia către alte zone ale reţelei de transport şi către SC Electrica SA.

După cum a precizat secretarul de stat Costin Mihalache, dezvoltarea reţelelor de transport va creşte şi capacitatea de interconexiune cu ţările vecine şi la interconectarea pieţelor de energie, fapt ce va contribui inclusiv la consolidarea independenţei energetice a României.

De altfel, modernizarea staţiei de la Barboşi face parte dintr-un plan mai amplu al Transelectrica. Compania deţine 81 de astfel de staţii în întreaga ţară, cea de la Barboşi fiind a 41-a staţie retehnologizată. De asemenea, în anii următori mai este prevăzută modernizarea etapizată şi a celorlalte staţii, primele 12 fiind programate pentru perioada 2015-2017.

Citit 2723 ori Ultima modificare Joi, 30 Octombrie 2014 19:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.