APATERM a înghiţit, anul acesta, peste nouă milioane de euro din BANI PUBLICI, prin decizii ale aleşilor locali

APATERM a înghiţit, anul acesta, peste nouă milioane de euro din BANI PUBLICI, prin decizii ale aleşilor locali
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În primele zece luni ale anului 2014, consilierii locali ai Galaţiului au alocat de şapte ori bani din bugetul local pentru Apaterm * În total, conform calculelor noastre, 9,2 milioane de euro au plecat către distribuitorul de apă caldă şi căldură


La finele lunii trecute, consilierii locali au rectificat bugetul local şi au alocat Apaterm 3.000.000 de lei, ca avans la subvenţie, pentru a se începe furnizarea agentului termic. Cinci zile mai târziu, într-o şedinţă de îndată, aleşii au mai alocat 3.000.000 de lei, pentru acoperirea parţială a pierderilor induse de furnizarea agentului termic. Cele 6.000.000 de lei reprezintă doar un „mezelic” faţă de sumele care s-au alocat de la bugetul local al oraşului de-a lungul acestui an şi care ajung la peste 40.000.000 de lei.

Vă prezentăm o analiză a alocărilor financiare către Apaterm, conform hotărârilor de Consiliu Local, care sunt publice pe site-ul Primăriei Galaţi.

14,6 milioane de lei din start

Pe 30 ianuarie 2014, Legislativul Galaţiului a aprobat, în şedinţă ordinară, bugetul de venituri şi cheltuieli al Apaterm pe 2014 (HCL nr. 32). Conform documentului votat, subvenţia de la bugetul local pe care miza Apaterm că îi este suficientă se ridica la 14.696.000 de lei.

„Mărţişor” de 6,7 milioane de lei

Pe 7 martie, întruniţi în şedinţă de îndată, aleşii locali au luat două decizii (HCL nr. 67 şi HCL nr. 68) pentru acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat din municipiul Galaţi. Prin primul proiect s-au alocat 1.703.000 de lei din avansul acordat de la bugetul local pentru perioada octombrie - decembrie 2013. Ce s-a întâmplat? Printr-o rectificare de buget votată la finele lunii octombrie, societăţii i s-a aprobat acordarea unui avans de 6.000.000 de lei, de la bugetul local, pentru perioada octombrie - decembrie 2013, pentru subvenţia la energia termică pentru populaţie. Numai că, în urma deconturilor, a rezultat neacoperirea sumei acordate cu valoarea de 1.703.000 de lei. Tocmai de aceea s-a propus acoperirea acestei găuri prin redistribuirea fondurilor primite de la bugetul local.

Cea de-a doua decizie a fost mult mai simplă: acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, în valoare de 5.000.000 de lei din bugetul local.

Mai dă-le nişte bani, Primărie!

Pe 9 mai, Apaterm dădea publicităţii următorul comunicat de presă: „SC Electrocentrale Galaţi SA a notificat atât Apaterm, cât şi Primăria Galaţi că, în cazul în care, în cel mai scurt timp, nu va fi plătită suma de 10 milioane lei, se va afla în imposibilitatea achitării consumului de gaze naturale şi, implicit, sistarea producţiei de energie electrică şi termică este iminentă”. Întruniţi „de îndată”, aleşii au rezolvat situaţia cu două hotărâri de Consiliu Local (HCL nr. 171 şi HCL nr. 172). Concret, au rectificat bugetului general de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al oraşului şi au retras din fondul de rezervă suma de 10.100.000 de lei, din care au dat 10.000.000 de lei pentru subvenţii şi acoperirea diferenţelor de preţ la energia termică.

Citeşte şi: Surprize - surprize pentru Apaterm! FALIMENTUL poate veni de la Bucureşti

În aceeaşi şedinţă s-au alocat şi 3.500.000 de lei, tot de la bugetul local, pentru acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, aferente anului 2013 şi trimestrului I al anului 2014.

Hei-rup financiar şi în octombrie

La finalul şedinţei ordinare a Consiliului Local din 23 octombrie, primarul Marius Stan anunţa că, printr-o rectificare bugetară, s-au alocat 6.000.000 de lei, în mare parte bani luaţi de la investiţii, pentru a începe furnizarea căldurii în Galaţi. În realitate, însă, suma este mult mai mică, de 3.000.000 de lei, avans din subvenţia la energia termică pentru iarna 2014-2015.

Problema a fost rezolvată "de îndată", pe 28 octombrie, când aleşii locali au alocat alte 3.000.000 de lei, pentru acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat din municipiul Galaţi aferente anului 2014.

Însumând valorile alocate, rezultă că de la bugetul local au fost alocate Apaterm 40.899.000 de lei, dintre care 23.209.000 de lei numai în şedinţe "de îndată", adică mai degrabă "pe şest"!

Viramente. Apaterm susţine că a primit de la Primărie mult mai puţini bani

Biroul de Presă al Apaterm ne-a comunicat care sunt sumele care i-au fost virate de la bugetul local şi ce-a făcut cu ele. Surprinzător, nu pomeneşte nimic despre subvenţia de 14,6 milioane de lei trecută în bugetul propriu, ci doar de 1.703.000 de lei convertit din avans la subvenţie în acoperirea pierderilor induse, bani pe care spune că i-a virat mai departe către CET.

Următorul virament de la bugetul local a fost de 5.000.000 de lei pentru acoperirea pierderilor alocaţi prin HCL nr. 68, pe care i-a dat, de asemenea, către CET.

Cele 3.500.000 de lei primite prin HCL nr. 172 pentru pierderi au fost împărţite în două tranşe: 1.947.489 de lei pentru pierderile anilor anteriori şi 1.552.511 de lei pentru acoperirea pierderilor pe trimestrul I al anului 2014. Şi aceşti bani, spune Apaterm, au ajuns la CET.

Apaterm nu spune nimic despre cele 10.000.000 de lei primite ca subvenţie din fondul de rezervă al bugetului local, prin HCL nr. 171. În schimb, precizează că a primit la finele lunii mai şi la începutul lunii iunie 3.000.000 şi apoi 3.500.000 de lei ca avans la subvenţie, bani pe care i-a virat la CET.

Din banii alocaţi în octombrie, Apaterm spune că n-a primit, deocamdată, decât 3.000.000 de lei, în două tranşe egale, pentru acoperirea parţială a pierderilor.

În total, reiese că societăţii Apaterm i s-au virat doar 19.703.000 de lei de la bugetul local. Ce s-a întâmplat cu restul până la 40.899.000 de lei, cât însumează alocările de la buget prin hotărârile Consiliului Local, rămâne, deocamdată, un mister.

Citeşte şi: Cum AU DISPĂRUT 7,1 MILIOANE DE EURO pe circuitul dintre Primărie, Apaterm şi Electrocentrale

Citit 2824 ori Ultima modificare Joi, 06 Noiembrie 2014 12:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.