În atenţia agenţilor economici/ Cum se depun declaraţiile privind situaţiile financiare anuale

În atenţia agenţilor economici/ Cum se depun declaraţiile privind situaţiile financiare anuale
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, aferente exerciţiului financiar 2015, au făcut obiectul OMFP nr. 123/28.01.2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 81/4.02.2016. În legătură cu acest subiect, DGRFP Galaţi precizează:

„Potrivit prevederilor actului normativ menţionat, termenele de depunere a Situaţiilor financiare şi a raportărilor contabile anuale aferente exerciţiului financiar 2015 sunt: pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv 30 mai 2016; pentru celelalte persoane prevăzute la art.1 alin.(1)-(3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv 29 aprilie 2016; pentru sediile permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv 30 mai 2016; pentru alte subunităţi din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate (cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European), 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv 30 mai 2016; pentru persoanele juridice aflate în lichidare, o raportare anuală, în termen de 90 de zile de la încheierea fiecărui an calendaristic, respectiv 30 martie 2016.”

DGRFP Galaţi mai arată că au obligaţia depunerii de raportări contabile anuale în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar şi entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic. Acestea au obligaţia de a întocmi raportări contabile anuale la 31 decembrie, distinct de situaţiile financiare anuale încheiate la data aleasă pentru acestea, cu respectarea prevederilor Legii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la sfârşitul exerciţiului financiar de raportare, vor depune o declaraţie pe proprie răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv 29 februarie 2016. Situaţiile financiare anuale se întocmesc cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de MFP care conţine formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de către MFP şi poate fi procurat direct de la unităţile fiscale teritoriale sau poate fi descărcat de pe portalul MFP, la adresa www.mfinante.ro.

Situaţiile financiare anuale şi documentele cerute de lege, se depun în format hârtie şi în format electronic la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, sau numai în formă electronică, pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.        

Citit 1808 ori Ultima modificare Joi, 11 Februarie 2016 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.