Conservatorii vor SIDEX-ul înapoi!

Conservatorii vor SIDEX-ul înapoi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* PC cere naţionalizarea Combinatului ArcelorMittal Galaţi până la sfârşitul anului *

Scăderea producţiei, închiderea unor capacităţi de producţie şi concedierile din ultima vreme sunt „o problemă gravă” care nu mai poate fi rezolvată de conducerea combinatului siderurgic gălăţean sau de autorităţile locale, ci numai de Guvern, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, consilierul local conservator Florin Gasparotti (foto), membru al Comisiei de buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galaţi.

„În calitate de consilier local, împreună cu Partidul Conservator gălăţean, în urma analizei făcute, ţinând cont de situaţia din acest moment”, Gasparotti a făcut două propuneri.

Prima: conducerea Arcelor Mittal să realizeze, printr-un angajament, un program anticriză pe termen scurt, care să fie prezentat Guvernului şi autorităţilor locale.

A doua: dacă măsurile de stabilizare nu vor reuşi, „PC cere Guvernului României naţionalizarea Combinatului. Cere o intervenţie promptă, radicală, a Guvernului Boc. Aceasta se doreşte până la sfârşitul acestui an”. 

Consilierul a adus ca  argument  faptul că şi alte ţări, precum Franţa sau Venezuela, au  naţionalizat combinate siderurgice. În Venezuela, ţară cu regim  foarte de stânga, este şi un lucru natural, însă Franţa rămâne un exemplu democratic. Consilierul a mai citat şi Ucraina, care a naţionalizat un combinat siderurgic de proporţiile combinatului nostru. 

Gasparotti, singurul membru al Consiliului Local care a lucrat în siderurgia gălăţeană (cu excepţia primarului Dumitru Nicolae, care a fost director pe platformă), s-a declarat, ieri, ”om al Combinatului”,  unde a lucrat 25 de ani.

Citit 1137 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.