Cât câştigăm pe lună şi pe ce se duc banii

Cât câştigăm pe lună şi pe ce se duc banii
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au fost de 3.250 lei (1.233 lei de persoană), în primul trimestrul al acestui an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Pe partea de cheltuieli, acestea au fost în prima parte a anului de 2.761 lei pe gospodărie (1.048 lei pe persoană) şi au reprezentat 85,0 la sută din nivelul veniturilor totale.

Conform INS, veniturile băneşti s-au ridicat, în medie, la 2.849 de lei lunar pe gospodărie (1.081 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 401 lei lunar pe gospodărie (152 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (59,7 la sută din veniturile totale ale gospodăriilor).

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul I 2017, în medie, 35,0 la sută din consumul gospodăriilor. Alte cheltuieli s-au referit la plata unor servicii, taxe, impozite sau contribuţii la bugetele publice, precum şi pentru acoperirea unor nevoie legate de producţia gospodăriei.

Citit 2622 ori Ultima modificare Joi, 06 Iulie 2017 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.