Schimburile valutare, cele mai securizate unităţi de valori

Schimburile valutare, cele mai securizate unităţi de valori
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Mii de unităţi care au ca obiect de activitate depozitarea şi operaţiuni cu valori au fost verificate în toată ţara, concluziile poliţiştilor fiind că cel mai bine s-au aliniat cerinţelor privind securizarea casele de schimb valutar, casele de amanet şi unităţile bancare. Valoarea totală a amenzilor date pentru nereguli la capitolul siguranţă este de peste 3.200.000 de lei.

Aproape 9.000 de unităţi care operează cu valori şi prezintă vulnerabilităţi generatoare de riscuri pentru securitatea fizică şi nu numai, de genul băncilor, caselor de amanet, centrelor de schimb valutar, bijuteriilor, benzinăriilor sau sălilor care găzduiesc jocuri de noroc au fost controlate de la începutul anului de poliţiştii, care au vrut să verifice dacă administratorii acestora şi-au luat măsurile minime pentru prevenirea furturilor sau a altor situaţii periculoase. Evaluarea a scos la iveală că, în mare parte, unităţile vizate sunt dotate cu un minim de elemente de siguranţă, în afara contractelor cu firmele de pază, obligatorii pentru orice tip de agent economic. Au fost însă şi excepţii, anumite categorii de unităţi care în mod normal ar fi trebui să se preocupe de o securitate sporită a oamenilor şi valorilor neluându-şi măsurile legale. 

Casele de amanet şi-au învăţat lecţia

Printre cele mai vizate obiective unde hoţii au dat lovituri, fugind nu doar cu sume mari sau valori însemnate, dar lăsând în urmă chiar şi victime omeneşti, au fost casele de amanet şi cele de schimb valutar. Pentru a nu risca repetarea istoriei, dar şi sancţionarea sau închiderea, administratorii acestor tipuri de unităţi nu-şi mai permit să se joace cu focul. Drept dovadă, peste 96 la sută din totalul celor aproape 3.300 de societăţi care au acest profil controlate la nivel naţional corespundeau, la data verificării, din punct de vedere al măsurilor minime pentru siguranţa obiectivului, doar 36 fiind amendate pentru sistemele de protecţie nefuncţionale. „Bine” la capitolul securitate au ieşit, în mare parte, şi cele 1.820 de unităţi bancare, cele 844 de instituţii de creditare, cele 2.235 de staţii de comercializare a carburanţilor, precum şi cele peste 4.300 de săli de jocuri de noroc. La polul opus, la cele 2.183 de unităţi poştale verificate, procentajul de asigurare a măsurilor minime a fost de sub 50 la sută.

„35 la sută au implementat cerinţele minimale, fiind identificate 278 de unităţi la care sistemele electronice de securitate nu erau funcţionale. Astfel, poliţiştii au aplicat 233 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 226 pentru unităţile poştale şi şapte pentru prestatorul de servicii, cuantumul amenzilor fiind de 528.000 de lei”, se arată în comunicatul Poliţei Române.  

Probleme la firmele de pază

Societăţile private de pază şi protecţie care ar trebui să intervină la obiectivele cu care au contracte de securitate nu funcţionează întotdeauna la parametri normali. Depăşire a timpului de reacţie, tarife „umflate” sau angajarea agenţilor cu contract part-time au fost cele mai frecvente deficienţe regăsite în urma verificării unui număr de peste 500 de firme de pază. Valoarea totală a amenzilor aplicate numai pe acest segment se apropie de 300.000 de lei.

Citit 1692 ori Ultima modificare Marți, 15 August 2017 21:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.