Investiţiile transfrontaliere, pe agenda Clubului Internaţional al Mării Negre

Investiţiile transfrontaliere, pe agenda Clubului Internaţional al Mării Negre
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Fie că e vorba de relaţiile comerciale şi economice, fie că e vorba de parteneriatele universitare sau la nivelul administraţiei publice, Galaţiul este poarta de legătură între UE şi ţările din spaţiul ex-sovietic şi nu numai. Desigur, contextul internaţional nu este unul simplu, dar tocmai de aceea colaborarea între comunităţile locale este mai importantă ca niciodată. Iar Clubul Internaţional al Mării Negre (IBSC), a cărui preşedinţie este deţinută în prezent de Galaţi, reprezintă, din acest punct de vedere, una dintre principalele punţi de colaborare regională.

Galaţiul a fost, în perioada 6-7 octombrie, gazda unui dublul eveniment - a 25-a reuniune IBSC, precum şi a treia ediţie a Conferinţei organizate de către Asociaţia Tehnopol „Ştiinţă şi Cercetare la malul Dunării” – la care au participat reprezentanţi ai oraşelor din bazinul Mării Negre, ai administraţiei publice, ai mediului diplomatic, oameni de afaceri şi cadre universitare.

„Galaţiul este un pol de stabilitate şi împreună cu partenerii noştri din comunităţile membre IBSC putem extinde acest dialog, pentru dezvoltarea legăturilor economice, ştiinţifice, de a aduce în dezbatere proiecte concrete, cu impact benefic în plan regional”, a arătat directorul general al Tehnopol, Ionuţ Mocanu. În acest context, evenimentul derulat sub egida IBSC a fost, printre altele, un bun prilej pentru Galaţi de a-şi etala potenţialul de afaceri, fie că e vorba de transporturi, facilităţi pentru investiţii „brownfield”, IT&C şi noile tehnologii sau valorificarea în economie a rezultatelor cercetării ştiinţifice.

„Pentru că vorbim de zona Mării Negre, în care doar România şi Bulgaria fac parte din UE, cred că toate celelalte state non-UE ar trebui, de exemplu, să-şi axeze atenţia pe Zona Liberă Galaţi, acolo unde, dincolo de facilităţile fiscale oferite prin statutul zonei, ar mai exista avantajul că toate produsele care ar ieşi pe poarta ZLG ar ieşi „cu ştampilă” de UE, ceea ce înseamnă că ar fi scutite de eventualele taxe vamale aferente UE”, a arătat primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, care este şi preşedintele în exerciţiu al Clubului Internaţional al Mării Negre.

Alte două mari direcţii de dezvoltare a parteneriatelor transfrontaliere sunt proiectele de deschidere a unei noi platforme industriale, dar şi investiţiile deja lansate în modernizarea Portului Galaţi.

„Un punct de interes se află pe platforma siderurgică de la Galaţi, pentru investiţii „brownfield”. Suntem în discuţii destul de aprofundate, am fost cu câţiva investitori pentru a vedea halele pe care combinatul le deţine şi pe care în momentul de faţă nu le mai foloseşte, dar unde sunt toate facilităţile necesare unor activităţi de producţie. Acolo ar putea fi creată o nouă zonă industrială, un nou parc industrial, mai atractiv, poate, decât cel pe care primăria îl are acum… Cert este că suntem deschişi oricărei oportunităţi, iar Primăria îşi asumă obligaţia de a sprijini prin facilităţile şi serviciile de care dispune orice investiţie, lucru valabil, desigur, pentru toate sectoare economice din Galaţi”, a precizat Ionuţ Pucheanu.

Unul dintre proiectele majore la Galaţi este cel al modernizării Portului Galaţi şi a realizării terminalului multimodal, ce va permite transformarea Galaţiul într-un centru logistic de operare a mărfurilor între Europa şi ţările din bazinul Mării Negre, dar cu legături şi spre Orient şi ţările asiatice. „Marea Neagră este încă o mare sigură, nu sunt nici pe departe atât de multe probleme cum par la prima vedere, există rute comerciale cu potenţial ce nu trebuie neglijate. Galaţiul este, prin Dunărea Maritimă, legat de Marea Neagră şi cred că, odată cu investiţiile în acest terminal multimodal, portul va juca un rol extrem de important în dezvoltarea oraşului”, a mai declarat primarul Galaţiului. În afară de legătura pe Dunăre, un proiect interesant este şi cel al unei legături comerciale Galaţi – Gdnask, subiect asupra căruia vom reveni într-o ediţie viitoare.

Nu ne rămâne decât să sperăm că spiritul de colaborare din cadrul IBSC se va regăsi şi în alte structuri internaţionale. De altfel, IBSC a obţinut statutul de observator al Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre (BSEC) şi statutul consultativ special al Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite – ECOSOC.

 

Citit 1577 ori Ultima modificare Duminică, 08 Octombrie 2017 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.