Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2017, prin care se stabileşte că, în perioada 20 noiembrie - 20 decembrie 2017, este obligatorie negocierea colectivă pentru modificarea contractelor de muncă prin acte adiţionale, în contextul transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, este criticată aspru de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Prin intermediul art. VII din OUG nr. 82/2017 pentru completarea şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 902/16.112017, s-au introdus o serie de derogări de la Legea nr. 62/2011 a dialogului social, fără consultarea partenerilor sociali, spun reprezentanţii IMM-urilor: "OUG nr. 82 a fost adoptată într-un mod total netransparent, deoarece nu a existat dialog cu confederaţiile patronale reprezentative, având în vedere că au fost stabilite obligaţii noi pentru toţi angajatorii din mediul privat din România. De asemenea, ordonanţa nu este semnată de ministrul pentru dialog social, Gabriel Petrea".
Ordonanţa 82 introduce noi obligaţii pentru întreprinzători, în sensul că până şi IMM-urile cu mai puţin de 21 de salariaţi, care nu au avut niciodată negocieri colective şi care nu sunt familiarizate cu procedura acestora, sunt obligate să înceapă negocierile pentru punerea în aplicare a OUG nr. 79/2017 (din 8 noiembrie 2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal). În cazul unităţilor care au contracte colective de muncă, acestea sunt obligate să reia negocierile, chiar dacă CCM-ul este deja în vigoare şi produce efecte. "Practic se acordă salariaţilor un motiv pentru a declanşa greva, având în vedere negocierile pentru includerea în contractele colective de muncă a dispoziţiilor OUG 79", afirmă CNIPMMR.
O lună - termen nerealist
Termenul acordat, de o lună, pentru derularea negocierilor colective, în perioada 20 noiembrie - 20 decembrie, este considerat unul forţat de către CNIPMMR, în condiţiile în care Legea 62 prevede un termen de 60 de zile calendaristice, care poate fi prelungit prin acordul părţilor. "OUG 82 introduce prevederi care încalcă voinţa angajaţilor care nu doresc să constituie un sindicat la nivel unităţii, chiar şi nereprezentativ sau afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate, stabilind în mod aberant că la negociere pot participa reprezentanţii federaţiei sindicale reprezentative în sector de activitate, în baza mandatului acordat de acestea împreună cu reprezentanţii salariaţilor, în loc ca negocierea să aibă loc cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor, astfel cum este prevăzut de Legea 62. Mai mult, sunt introduşi în procesul de negociere la nivelul unităţii, reprezentanţii confederaţiilor sindicale reprezentative, alături de reprezentanţii salariaţilor, în întreprinderi în care nu există niciun sindicat constituit. De asemenea, se poate observa că, din formularea lipsită de coerenţă, rezultă că angajatorii şi angajaţii pot negocia orice aspect cuprins în OUG, şi nu cele - sau doar cele - legate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat", mai afirmă CNIPMMR.
"Aprobarea în lipsa oricărui dialog social a OUG nr. 82/2017, coroborat cu faptul că OUG nu este semnată de ministrul pentru dialog social, Gabriel Petrea, cu competenţe în implementarea Legii nr. 62/2011, arată disperarea guvernului de a găsi soluţii nerealiste la probleme generate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat", a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.