D.C. Predescu

D.C. Predescu

COVID trece, CAPVID rămâne!

Miercuri, 20 Mai 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
COVID-19 (asta-i boala!) şi-a cam trăit traiul. În condiţiile în care medicii s-au pus de acord asupra unei scheme de tratament (antiviral + anticoagulant + antiinflamator) care dă rezultate, iar în plus există şi varianta plasmei imunizate, recoltată de la bolnavii deja vindecaţi, COVID-19 nu va mai pune presiune pe sistemul de sănătate, aşa cum s-a întâmplat la debutul său, acum 2-3 luni. Vor mai fi cu siguranţă destule decese, printre pacienţii aflaţi deja în secţiile d ...

COVID-19 - întrebări (încă) fără răspuns

Luni, 04 Mai 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pe măsură ce trece timpul, modul în care a fost abordată pandemia SARS-CoV2 naşte din ce în ce mai multe semne de întrebare. Iată câteva dintre acestea, cu menţiunea că unele pot fi considerate extrem de cinice, în condiţiile în care au murit oameni:- De ce majoritatea focarelor sunt în spitale şi cămine de bătrâni, instituţii în care, teoretic, ar trebui respectate cele mai stricte măsuri de prevenţie şi protecţie?- De ce sunt prezentate cifrele legate de mortalitate î ...

Economia bate pandemia?

Luni, 13 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La începutul instituirii stării de urgenţă, cvasitotalitatea populaţiei României era de acord cu măsurile impuse, chiar dacă acestea erau cele mai drastice pe care majoritatea le-a trăit. Spaima de necunoscutul coronavirus i-a făcut pe cei mai mulţi să accepte fără crâcnire ordonanţele militare prin care s-au închis magazine şi s-a limitat circulaţia persoanelor, iar ca urmare au început să se închidă afaceri şi angajaţii să fie trimişi în şomaj. După câteva săpt ...

Lupta nu e contra coronavirusului

Vineri, 27 Martie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Lupta mondială contra noului coronavirus (COVID-19) nu este de fapt contra coronavirusului în sine, ci o bătălie cu viteza lui de răspândire. Fiind extrem de contagios, în condiţiile unei imunităţi inexistente, noul coronavirus determină practic, prin numărul mare de îmbolnăviri simultane, depăşirea capacităţii spitalelor, astfel că acestea sunt sufocate de noi şi noi pacienţi, pe care nu mai au cum să-i trateze. Astfel se explică numărul foarte mare de decese din ţăril ...

Povestea de seară a lui Rafael cel chel

Miercuri, 11 Martie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Legăturile aeriene, rutiere şi feroviare cu Italia au fost oprite, şcolile se închid în toată ţara, spitalele au intrat în carantină, toate manifestările publice au fost interzise, o mie de oameni au fost plasaţi în carantină, zece mii de persoane au fost obligate să se autoizoleze fără să fie întrebate dacă au ce să mănânce timp de două săptămâni, dar sunt ameninţate cu amenzi uriaşe. Ceva mai la vest, Italia a luat măsura carantinei totale abia luni, după 10.000 d ...

Concurs naţional de cultură generală, la Galaţi

Joi, 27 Februarie 2020 15:00 | Publicat în CULTURA
Cea de-a şaptea ediţie de Galaţi a Campionatului Naţional de cultură generală se va desfăşura sâmbătă, 29 februarie, de la ora 12,00, la Daily Pub. Concursul individual constă în 120 de întrebări, cu răspuns liber (fără variante), câte 15 din cele opt domenii standard (istorie, cultură, media, ştiinţă, lifestyle, divertisment, mapamond şi sport), timpul total alocat pentru răspunsuri fiind de 60 de minute. Proba pe echipe (de câte patru componenţi), care-i va urma ce ...

Proiecte trezite din himera PPP

Luni, 24 Februarie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
O recentă ordonanţă de urgenţă prevede anularea unor proiecte majore de infrastructură care urmau să se construiască în parteneriat public - privat, acestea urmând să fie transferate către ministerele de resort. Printre acestea, autostrăzile Ploieşti - Braşov şi Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni, calea ferată Bucureşti - Timişoara, aeroportul Bucureşti Sud şi mai multe spitale regionale, printre care şi cel din zona Galaţi-Brăila.Aceste investiţii şi multe altele, cu valo ...

Anularea pensiilor speciale, circ pentru popor

Joi, 30 Ianuarie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Parlamentul a aprobat, marţi, cu o majoritate covârşitoare, anularea pensiilor speciale ale magistraţilor, personalului din instanţe, aviatorilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari şi beneficiarilor Curţii de Conturi. Simplul fapt că politicienii şi-au dat mâna şi au votat în mare grabă o lege pe care românii de rând o consideră total injustă de ani de zile naşte semne de întrebare. Mai mult, toţi îşi revendică marea reuşită, ca şi când nu parlamentarii acelo ...

La muncă, boşorogilor! Vă arde de plimbare?

Marți, 14 Ianuarie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Se discută aprins, de câteva zile încoace, despre majorarea vârstei de pensionare. Ideea, extrasă dintr-un discurs al unui lider liberal, a fost deformată din gură-n gură până a ajuns un fake news de toată fala. De fapt, dezbaterea propusă viza posibilitatea prelungirii vârstei de pensionare pentru medicii şi profesorii care îşi doresc acest lucru. De aici până la pensionarea tuturor românilor la 70 de ani n-a fost nevoie de prea multă "muncă", ci doar  de câteva interpret ...

Campionatul Mondial de cultură generală, a şasea oară la Galaţi

Miercuri, 29 Mai 2019 17:30 | Publicat în CULTURA
Pentru cel de-al şaselea an consecutiv, Galaţiul va găzdui o ediţie a Campionatului Mondial de cultură generală. Întrecerea are loc, simultan, în numeroase oraşe de pe mapamond şi adună la start mii de pasionaţi ai cunoaşterii. În România, concursul se desfăşoară doar la Bucureşti şi Galaţi. În lume, au primit anul acesta drept de organizare 72 de oraşe, din 35 de ţări. Participanţii trebuie să răspundă la 240 de întrebări, câte 30 din opt domenii standard (istori ...
Pagina 23 din 40