Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Statul Islamic revendică atacul asupra Universităţii din Kabul

Marți, 03 Noiembrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru un atacul de luni de la Universitatea din Kabul, soldat cu cel puţin 35 de morţi şi aproape 50 de răniţi, în majoritate studenţi, relatează dpa.Gruparea teroristă susţine că doi dintre combatanţii săi au pătruns în campusul universităţii, unde se desfăşura o ceremonie de absolvire pentru judecători şi anchetatori, potrivit agenţiei de ştiri Amaq legate de SI. Ambii combatanţi ai săi au fost ucişi, potrivit ...

Austria, în stare de şoc după atentatele islamiste de la Viena

Marți, 03 Noiembrie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a transmis marţi un mesaj de unitate, într-un discurs către populaţie după atacul islamist de luni seară de la Viena, soldat cu cinci morţi şi cel puţin 12 răniţi, relatează DPA. "Nu vom permite niciodată ca ura să câştige teren", a spus Kurz într-un discurs televizat. "Trebuie să fim conştienţi că acesta nu este un conflict între creştini şi musulmani sau între austrieci şi migranţi", a adăugat el."Inamicul nostru - terorismul isla ...

În medie, câte un card bancar de căciulă

Miercuri, 04 Noiembrie 2020 05:00 | Publicat în ECONOMIE
În România există 18 milioane de carduri, adică cel puţin un card pentru fiecare persoană activă, iar prin intermediul lor se tranzacţionează 70 de miliarde de euro, potrivit datelor Visa România. "Din aceste 70 de miliarde, o treime sunt plăţi, ca valoare, dar, ca număr, deja două treimi sunt plăţi. Oamenii folosesc din ce în ce mai mult cardul pentru a face plăţi, evident, în detrimentul numerarului. Ceea ce este foarte important pentru o economie care vrea să se modernize ...

Rezerve în aur şi valută

Miercuri, 04 Noiembrie 2020 05:30 | Publicat în ECONOMIE
Rezervele valutare deţinute de BNR au urcat cu 3,7 la sută, la 33,795 miliarde de euro, la 31 octombrie 2020, de la 32,588 miliarde de euro la 30 septembrie 2020, potrivit datelor furnizate de banca centrală. Acest rezultat a fost obţinut în condiţiile în care, în cursul lunii octombrie, au avut loc intrări de 2,763 miliarde de euro, inclusiv suma rezultată din emisiunea de obligaţiuni pe piaţa internă în valoare nominală de 1,647 miliarde de euro. În ceea ce priveşte ieşirile, ...

Toamna se numără înmatriculările auto

Miercuri, 04 Noiembrie 2020 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut în România cu aproape 28 la sută în primele zece luni ale anului în curs, comparativ cu intervalul similar din 2019, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).Pe de altă parte, în luna octombrie a acestui an au fost înmatriculate, pe plan naţional, 14.077 de autovehicule noi (autoturisme şi vehicule comerciale, autocare şi speciale), cu 13,9 la sută mai multe decât în perioada simil ...

Galaţiul, record negativ la înmatricularea de noi agenţi economici

Miercuri, 04 Noiembrie 2020 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a scăzut după primele trei trimestre din 2020 cu 23,93 la sută, comparativ cu perioada similară din 2019, la 80.965, din care 56.762 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 13.561 (+ 0,14 la sută, comparativ cu ianuarie-septembrie 2019), şi în jude ...

Maia Sandu şi Igor Dodon, în turul doi al prezidenţialelor din Republica Moldova

Luni, 02 Noiembrie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care a obţinut cel mai bun scor în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, le-a mulţumit, luni, alegătorilor pentru votul acordat, arătând că "două treimi dintre cetăţenii din Republica Moldova au votat pentru schimbare". Maia Sandu a făcut un apel la mobilizarea electoratului pentru turul al doilea, precizând că, pe 15 noiembrie, "avem şansa să punem Moldova pe calea cea dreaptă". Liderul PAS a ...

Trump vs Biden, ziua cea mai lungă!

Luni, 02 Noiembrie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, va face luni un adevărat tur de forţă în speranţa de a răsturna cifrele din sondaje, care îl plasează pe rivalul său democrat Joe Biden în poziţia de favorit, relatează AFP.Într-o Americă extrem de polarizată, pe un fundal marcat de anxietate din cauza epidemiei de COVID-19 în plină recrudescenţă, fostul om de afaceri de 74 de ani continuă să prezică un "val" republ ...

Autorităţile din Nisa cer eradicarea ”islamo-facismului”

Joi, 29 Octombrie 2020 21:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Trei persoane au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată, joi la Nisa, în sud-estul Franţei, în timpul unui atac cu cuţitul comis în interiorul unei biserici catolice, potrivit unor surse din poliţie, care au anunţat că autorul atacului a fost reţinut, transmite AFP.Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost ucise în biserica în stil neogotic Notre-Dame, iar o a treia, grav rănită, a murit într-un bar din apropiere unde se refugiase, a declarat pentru AFP aceeaşi ...

Franţa, în stare maximă de alertă teroristă

Joi, 29 Octombrie 2020 22:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Poliţiştii au împuşcat mortal un bărbat în localitatea Montfavet, în apropiere de oraşul Avignon, din sudul Franţei, după ce acesta ameninţase trecătorii cu o armă, a declarat poliţia, care a confirmat relatările apărute anterior în mass media, transmite Reuters. Potrivit postului de radio francez Europe 1, bărbatul ar fi strigat ''Allah Akbar''. Incidentul a avut loc la doar câteva ore după un atac cu cuţitul comis în interiorul unei biserici din Nisa, unde trei persoane ...
Pagina 535 din 941